În Poiana Blenchii – o comună în județul Sălaj, aflată la graniţa dintre judeţele Maramureş şi Cluj, primarul Augustin Chifor a găsit soluţia pentru a reduce drastic ajutoarele sociale, astfel că în aşezarea sălăjeană mai există acum doar PATRU asistaţi sociali. “Unii au spus că astfel am pierdut mulţi votanţi, dar eu cred că Poiana Blenchii câştigă astfel mai mulţi oameni civilizaţi şi mai responsabili”, este de părere primarul
Am putea spune că România a devenit țara asistaților sociali, iar numărul persoanelor care solicită ajutor de la stat crește pe zi de trece.
Deși nu se spune direct, această mare de oameni a devenit o pătură socială importantă pentru clasa politică, deoarece asistații pot decide soarta unor comunități locale prin acel drept de vot la alegerile locale.
În ultima perioadă, însă, pe plan național am reușit să remarcăm și primari tranșanți, care au căutat şi găsit soluții prin care această masă de oameni să nu mai stea toată ziua cu mâna întinsă, în așteptarea banilor de la Primărie.
Nu ți-ai făcut norma de 60 de ore de muncă pe lună, îi spui “ADIO” ajutorului social
Există și în județul Sălaj exemple de primării, în care asistații sociali au rămas fără ajutor.
Astfel, la Primăria Poiana Blenchii, primarul Augustin Chifor a fost hotărât în ce priveşte asistații sociali care nu și-au făcut norma de 60 de ore de muncă pe lună.
Împreună cu “vicele” Aurel Mureşan, primarul a căutat soluţii pentru ca oamenii din comună să poată beneficia de locuri de muncă, cu atât mai mult cu cât Poiana Blenchii este o aşezare aflată la confluenţa mai multor oraşe din patru judeţe!
Dacă până la reşedinţa de judeţ sunt vreo 100 de kilometri, Poiana Blenchii se află la doar 25 de kilometri de orăşelul Târgu Lăpuş (judeţul Maramureş), la 30 de kilometri de oraşul Dej (jud. Cluj), la nici 60 de kilometri de Bistriţa şi la nici 70 de kilometri de municipiile Baia Mare şi Cluj-Napoca!
În aceste condiţii, forţa de muncă a putut găsi şi locuri de muncă din belşug.
Cei care nu și-au găsit singuri un serviciu, au fost ajutaţi de autorităţile locale, însuşi viceprimarul fiind implicat direct în acest demers.
Totuşi, au fost şi câteva zeci de persoane care au solicitat ajutor social, cu atât mai mult cu cât în Poiana Blenchii există o comunitate de rromi destul de importantă.
Cum aceştia nu prea şi-au făcut datoria, autorităţile locale i-au tăiat drepturile, astfel că în acest moment în comună mai există doar 4 asistaţi sociali, de origine rromă!
“Eu am spus clar: cine poate munci şi nu munceşte, nu primeşte ajutor social! Nu sunt de acord să plătim oameni care nu muncesc. Cum să fii capabil de muncă, iar tu să stai toată ziua prin bufet, aşteptând banii de la stat!? Vicele meu a pontat numărul de ore de muncă în folosul comunităţii şi cine nu şi-a făcut norma nu mai primeşte ajutor social. Hai să nu mai cerşim!?” au fost cuvintele tăioase ale primarului Augustin Chifor, în momentul în care reporterii de la Ştiri din Sălaj l-au contactat.
Augustin Chifor: “Şi banii de la alocaţia copiilor ar trebui sistaţi”
Mai mult, primarul susţinut tocmai de partidul de la guvernare, a precizat că legile sunt proaste în România şi crede că şi banii din alocaţiile pentru copii ar trebui tăiate!
“Unii beau pe banii din alocaţiile copiilor. Tot vrem societate civilizată, dar legile sunt proaste. Şi banii de alocaţie ar trebui sistaţi, iar statul să găsească o soluţie mai bună. În loc de bani, să le dăm mâncare. Există atâtea firme de catering… Cred că părinţii care fac copii doar pentru alocaţii nu ar mai trăi doar pe spatele copiilor şi pe banii din ajutor social. Unii au spus că astfel am pierdut muţi votanţi, dar eu cred că Poiana Blenchii câştigă mai mulţi oameni civilizaţi şi mai responsabili şi care astfel şi-au găsit posibilitatea de a-şi asigura subsistența”, ne-a declarat Augustin Chifor.
De la reşedinţa de judeţ, Poiana Benchii se vedea precum o amărâtă de comună, uitată de Dumnezeu undeva la limita judeţului.
În momentul în care reporterii noştri au ajuns acolo, au avut mic şoc. Astfel, străzile şi potecile erau curate, iar drumurile erau mult mai bune decât în municipiul Zalău de exemplu.
Instituţiile publice, adică Primăria şi Consiliul Local, dar mai ales şcolile din localitatea Poiana Blenchii sau Gostila, grădiniţele, căminele culturale, toate erau renovate şi au un aer de modernism.
Aşadar, se poate!
Poiana Blenchii este situată în estul judeţului, între Munţii Ţibleşului şi Dealurile Brezei, la o distanţă de 100 de kilometri de Zalău.
Comuna are o suprafaţă de 52,98 de kilometri pătraţi şi este formată din patru sate: Poiana Blenchii, Gostila, Fălcuşa şi Măgura, în care îşi găsesc traiul 1.220 de suflete.
Augustin Chifor este primar în comună din anul 1990, cu o pauză de 6 ani, în perioada 2000 – 2006.
Mai mult, înainte, când comuna se numea Gîlgău – Poiana Blenchii, primar era tot… Augustin Chifor.
Altfel spus, istoria de după Revoluţie a acestei aşezări se poate confunda cu domnia lui Augustin Chifor în fotoliul de primar.