Sorana Puşcaş – micuța înotătoare din Şimleu Silvaniei – depăşeşte orice obstacol

“Cu cât visezi mai mult, cu atât vei ajunge mai departe!” - spunea un mare sportiv

by Tiberius NICODA
0 comment 899 views
A+A-
Reset

Istoria Soranei Puşcaş – o micuță fetiţă originară din Șimleu Silvaniei – începe în urmă cu puțină vreme, atunci când a păşit pentru prima dată, timidă, la bazinul de înot.

Nefiind familiarizată cu înotul, cu oarecare reținere faţă de apă, fetița l-a cunoscut pe Radu Miron, antrenorul şi fondatorul Clubului Sportiv Nautica Porolissum, tânărul care a decis să îşi împărtăşească pasiunea pentru înot cu cei mici.

Sorana este o fetiţă timidă, care la început s-a văzut dezavantajată de un accident petrecut mai demult. În copilărie, fetiţa a rămas fără trei degete de la mâna dreaptă, având nevoie de peste 21 de intervenţii medicale.

Având în vedere toate acestea, şimleuanca este foarte strictă cu viaţa ei sportivă, fiind unul dintre elevii care ajung primii la bazin şi pleacă ultimii, deoarece are un singur gând, acela de a fi cea mai bună.

„Succesul nu este întâmplător. Este rezultatul muncii grele, perseverenței, învățării, studierii, sacrificiului și, mai presus de toate, iubirii pentru ceea ce faci sau înveți să faci”, spunea marele fotbalist Pele.

În sport, cuvintele celor mai mari atleți au adesea un efect puternic care depășește momentul prezent. Experiențele lor, provocările și triumfurile se reflectă în declarațiile lor și slujesc ca sursă de inspirație pentru milioane de oameni din întreaga lume. Acest lucru nu se aplică doar în sportul de performanță, ci și în activitățile tale recreative, acolo unde îți dorești să atingi recorduri sportive personale.

Sorana Puşcaş, alături de colegii de la Clubul Sportiv Nautica, a făcut valuri la propriu şi la figurat la concursurile de înot la care au participat.

Micuţa înotătoare din Şimleu Silvaniei a fost în lotul clubului zălăuan, care a participat la Cupa “Flykick-FERRO”, ediția a XVI-a, desfăşurată în acest weekend, la Baia Mare. La concurs au participat peste 300 de sportivi din ţară şi străinătate, însumând peste 30 de cluburi.

Pentru Sorana a fost un concurs excepţional, în care a reuşit – prin determinare şi ambiţie – să obţină 3 medalii de aur, 3 de bronz și un loc 4, confirmând că totul este posibil dacă iţi doreşti cu adevărat.

Scopul principal al antrenorului este acela de a-i face pe copii să iubească sportul şi să adopte încă de mici un stil de viaţă sănătos, iar la timpul potrivit nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Vizavi de recentele performanțe ale copiilor pe care-i antrenează și de rezultatele obținute de către aceștia, Radu Miron s-a arătat extrem de mulţumit.

“Sunt foarte fericit si mulțumit de copiii mei, pe toţi cei 34 de participanti vă felicit, vă apreciez munca si vă încurajez să nu renunțați niciodată! Cei mai puternici doi luptători sunt răbdarea și timpul” – a spus antrenorul citându-l pe Lev Tolstoi.

You may also like

Leave a Comment