Există pe piața românească o stufoasă rețea de companii de cercetare de piață, adică ceea ce generic și mai simplu le-am numi pe acele entități care se ocupă cu diverse sondaje…
Nu-s tocmai case de pariuri, dar tot pe bani se și comandă se și fac aceste sondaje și pe piața românească există nu mai puțin de 28 de astfel de companii de cercetare.
Rețineri, abțineri și îndoieli în interpretarea unor date din sondajele de pe piață
Ca și-n filmografia europeană sau chiar în cea mondială, se spune că există trei categorii de filme calitativ, anume: filme proaste, filme foarte proaste și filme rusești.
Așa ca și cu filmele, și cu sondajele, se spune că există patru categorii de minciuni, anume: Minciuni, minciuni sfruntate, statistici și sondaje de opinie…
Există o reținere a te lua neapărat după datele din sondaje, anume că pe principiul proverbial – Turcul comandă și plătește – ar putea exista tendințe de cosmetizare a datelor din partea celor care furnizează clienților lor, ca să le îndulcească oarecum scorul în detrimentul realității din teren.
Desigur, orice jonglerie cu cifre, date și statistici aduce după sine și riscul și posibilitatea ca datele pe care le comanzi să fie umflate sau interesat cosmetizate pe principiul clientul nostru, stăpânul nostru.
Și ca exemplu putem lua rezultatele contradictorii în sondajele pentru alegerile prezidențiale. Geoană conduce în sondajul INSCOP și Ciolacu în CURS. Anume, dacă mâine ar fi alegeri prezidențiale, cei de la CURS îl arată în sondajul lor câștigător pe Marcel Ciolacu, în timp ce INSCOP îl are pe primul loc la intenția de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale pe Mircea Geoană.
În sondajul INSCOP, pe primul loc în intențiile de vot pentru prezidențiale cu un procent de 26,7% din voturi este Mircea Geonă, urmat de liderul PSD Marcel Ciolacu .Într-un sondaj realizat de CURS, ordinea e diferită. Liderul PSD, Marcel Ciolacu ar obține 30% dintre voturi, pe locul doi, președintele PNL, Nicolae Ciucă 20%, iar pe locul trei Mircea Geoană ar convinge 17% din electorat să îl susțină. Deci, ca și concluzie, se pare că adevărul este ca și întotdeauna, undeva pe la mijloc…
Totuși, cercetarea de piață și sondajul, în general se vor a fi niște instrumente de măsurare și predicție a unor tendințe și intenții de apreciere sau dezapreciere din partea populației consumatoare de diverse produse sau indivizi pe care sunt chemați la un moment ca să-i voteze sau nu. Așa și aici!
Ultimele date rezultate din sondaje
Cel mai recent sondaj Sociopol, realizat la sfarsitul lunii august în perioada 26 august – 3 septembrie, sondajul fiind reprezentativ pentru populatia adultă neinstituționalizată cu rezidență în Romania.
Volumul eșantionului: 1.005 persoane.scoate la iveala o cursă strânsă în turul unu al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestei toamne.
Pe primul loc, Marcel Ciolacu, candidatul PSD, cu 26%. Lansarea formală a candidaturii lui Ciolacu l-a ajutat pe acesta să-și consolideze locul 1.
Lupta pentru cel de-al doilea loc în finala turului doi este strânsă.
Pe locul doi, și cu cele mai mari șanse să intre în turul 2 alături de Marcel Ciolacu, este candidatul suveranist George Simion, cu 19%.
Evoluția lui Simion este una constanta in sondajele Sociopol, usor sub 20%
Pe locurile trei – patru, practic la egalitate și la cinci puncte procentuale in spatele lui Simion, găsim in sondajul Sociopol doi candidați anti-PSD, ambii cu 14%.
Mircea Geoană, candidat independent, dar cu o platforma și mai ales cu un electorat anti-PSD bine definite. Si Elena Lasconi, reprezentanta celui mai vehement nucleu electoral anti-PSD, votanții USR.
Tendințele de evolutie ale celor doi sunt divergente. Geoană scade, dând semne din ce în ce mai clare de erodare. Lasconi, în schimb, cresteoarecum.
Pe locul cinci, candidatul PNL, Nicolae Ciucă, cu 10%. E din ce în ce mai evident ca Nicolae Ciucă nu are nicio șansă să intre in turul doi al alegerilor prezidentiale.
Competiția electorală este încheiată de doi candidați sub 10%: Diana Șoșoaca, SOS Romania, cu 9%, și Cristian Diaconescu, independent, cu 7%.
Ceilalti candidați obtin scoruri reziduale.
Cursa pentru intrarea în finala turului doi este din ce in ce mai intensă.
Deocamdată, se pare că primele șanse le-ar avea Marcel Ciolacu, PSD, si George Simion, AUR.
Să nu uităm totuși, că mai există și Cristian Terheș care vine puternic din urmă….Europarlamentarul Cristian Terheș, a declarat, la Congresul Partidului Național Conservator Român pe care îl conduce și unde și-a lansat candidatura la prezidențiale că ”oile au nevoie de un păstor care să știe unde să le conducă”, făcând referire la modelul de președinte de care are nevoie România în opinia sa.
Cert este că peste toate speculațiile, sondajele și previziunile, acela dintre candidații care se vor prezenta în confruntarea finală la prezidențiale, va învinge doar cel care convinge!