Responsive Menu
Add more content here...


Solstițiu de vară 2024, ziua cea mai lungă. Este fără precedent în ultimii 228 de ani

Joi, 20 iunie 2024, la ora 23:51, are loc solstițiul de vară sau începutul verii astronomice. Vara astronomică începe, în fiecare an, în momentul în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°

by Mihai POP
0 comment 1,5K views
A+A-
Reset

Solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice, fiind cea mai lungă zi din an cu cea mai mică noapte. În 2024 acest eveniment are loc pe 21 iunie la ora 15:54. După această zi, perioadele de veghe încep să se micșoreze, fiind astfel până pe 21 decembrie, atunci când apare solstițiul de iarnă.

Cerurile se deschid iar energii elevate foarte înalte  creează portaluri pe pământ prin care noi să fim susținuți în evoluția noastră.

Dacă de obicei solstițiul de vară este în 21 iunie, în 2024, acesta va fi cu o zi mai devreme, în 20 iunie.

Situația nu este unică, pentru că în 20 iunie a mai fost înregistrat solstițiul de vară, însă particularitatea acestui an este că solstițiul se va produce cel mai devreme, ca moment al zilei, comparativ cu ultimii 228 de ani (din 1796), potrivit accuweather.com.

Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia.

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de Ecuator.

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an. Acest fapt generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Solstițiul de vară 2024. Cea mai lungă zi din an

Ziua în care se produce solstițiul de vară este și cea mai lungă zi din an. Este ziua în care ne bucurăm cel mai mult timp de Soare pe parcursul unei zile. Marchează începutul verii astronomice.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.

Solstițiul de vară 2024. Tradiții și superstiții

Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi. Cea mai lungă zi (iluminată de Soare) a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat.

Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.

Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie.

Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă.

Solstițiul de vară. Când se va petrece în următorii ani

  • 2024: 20 iunie, ora 23.51
  • 2025: 21 iunie, ora 05.42
  • 2026: 21 iunie, ora 11.24
  • 2027: 21 iunie, ora 17.11
  • 2028: 20 iunie, ora 23.02

 

You may also like

Leave a Comment