Şoferi prinşi conducând cu viteze de peste 100 de km/h, în localitatea Badon

by Mihai POP
0 comment 600 views
A+A-
Reset

Trei conducători auto au fost sancționați de polițiștii rutieri, pentru viteză excesivă, cu mult peste limita legală stabilită în localitate. Șoferii respectivi au fost opriți, în urma înregistrărilor aparatului radar, în localitatea Badon


Duminică, 21 ianuarie a.c., la ora 14.23, pe D.N. 1 F în localitatea Badon, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 101 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Tot duminică, 21 ianuarie a.c., la ora 14.25, pe D.N. 1 F în localitatea Badon, a fost depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din localitatea Beclean, județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

De asemenea, la aceeași dată, la ora 11.55, tot pe D.N. 1 F în localitatea Badon, a fost depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Conducătorii auto au fost sancţionați contravenţional cu amendă în valoare de 1.650 de lei fiecare, conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea, poliţiştii rutieri le-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.


ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

DRUM BUN!

You may also like

Leave a Comment

error: Content is protected !!