Responsive Menu
Add more content here...


Slujire arhierească în biserica Parohiei Marca

Credincioșii Parohiei Marca au participat, duminică, la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în biserica ocrotită de „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

by Mihai POP
0 comment 100 views
A+A-
Reset

Duminică, 7 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Marca, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ioan Iacob a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a oferit o cruce de binecuvântare.

Localitatea Marca aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Marca și este situată la limita vestică a județului Sălaj, pe teritoriul acesteia fiind descoperite fragmente ceramice, unelte de piatră, bronz, fier etc., care o plasează în epoca neolitică.

Satul a fost atestat documentar în anul 1314 și a devenit cunoscut datorită locului numit „Cetate” de pe dealul Muncelului, unde strămoșii noștri daci și-au întemeiat și și-au întărit vatra.

Lăcașul de cult din Marca, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost construit în anul 1981, în timpul păstoririi părintelui Ioan Păușan, iar lucrările de finisaj, de împodobire cu pictură și de înfrumusețare au fost finalizate de Preacucernicul Părinte Ioan Marian în anul 1987, când a fost și sfințit de Preasfințitul Părinte Vasile Coman.

În proximitatea bisericii s-au construit casa parohială și un așezământ care cuprinde o capelă, o bibliotecă, un birou și sălile Muzeului etnografic, terminate tot prin grija vrednicului părinte Ioan Marian și binecuvântate de Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan.

Începând cu anul 2010, Preacucernicul Părinte Ioan Iacob a fost numit preot al Parohiei Marca, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau renovarea și înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale. Astfel, în data de 18 decembrie 2011, biserica și casa parohială au fost binecuvântate de Preasfințitul Părinte Petroniu.

You may also like

Leave a Comment