Sloganul “Partidul Ceaușescu România” s-a transformat în 35 de ani în “Partidele, Ciolanul și Sărăcia”

by Tiberius NICODA
0 comment 253 views
A+A-
Reset

Motto: ”Politicienii sunt precum scutecele copiilor: trebuie schimbaţi des şi din acelaţi motiv.” – Mark Twain

Pe 26 ianuarie 2024,Ceaușescu ar fi împlinit 106 ani. Ce am avut,ce avem, ce-am câștigat și ce-am pierdut?

Acum, în an electoral, suntem din nou și pentru a câtea oară, într-o mare dilemă, anume aceea a cetățeanului turmentat al lui Caragiale din piesa lui: „O scrisoare pierdută”, care spunea dezorientat: “Eu pentru cine votez?”

După 1945 și până la Revoluţia din 1989, România nu a avut mână bună la preşedinţi. De vină a fost, desigur, comunismul, care ni i-a ridicat în capul nației pe Dej şi apoi pe Ceauşescu. Deja a murit de cancer „galopant”, iar Ceaușescu – cel mai probabil – de stop-cardiac şi hemoragie acută, provocate de gloanţele plutonului de execuţie de la Târgoviște. E şi asta o formă de feedback politic prin care ajungi repede cu picioarele pe pământ (sau chiar sub pământ), dacă te porți și te pretinzi prea mult un Dumnezeu politic.

Ca și într-un meci de fotbal prost jucat pe tăpșan și care are jucătorii damblagiți, ordinea numerelor de pe tricou şi atacând de la stânga spre dreapta și viceversa, după cum bate văntul, pe axa vremii, îi avem pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Ca și la pariurile sportive, întreaga șleahtă prezidenţială a României democratice poate fi ca – varianta simplă – formula „4 din 6” – câștig minim la 6 din 49, ca și un fel de alba-neagra, o loterie naţională la scară redusă.

Astăzi, după 35 de ani, să mai găsești nostalgici ai celuia pe care tot ei, nostalgicii și națiunea l-au înjurat, urât și huiduit și împușcat, chiar este o mare comedie tragică.

Astăzi, venirăm de niciunde, suntem pe nicăieri, ne îndreptăm spre naiba știe ce. Rupți de coloană vertebrală și cocoșați de multele incertitudini și lipsuri și speranță, suntem acum mai divizați ca și nicicând, în găști și cete, dându-ne unii altora la gioale și la coaste la îndemnul și-n interesul acelora pe care i-am ales ca să ne fie-n fruntea turmei.

Ce am avut și ce-am pierdut, de ne-am și suntem neam pierdut aproape de cu totul?
Suntem victimele propriilor noastre greșitele și proastelor alegeri pe care le-am făcut, le facem și le vom mai face, oare și anul acesta la alegeri?

Măcar, când eram în decembrie a lui 1989, când l-au dat jos pe Ceaușescu, mai exista speranță și-o -luminiță la capăt de tunel -, astăzi speranța pare moartă ca scroafa în coteț, tunelul s-a înfundat ca un closet nevidanjat stingând firava luminiță cu duhoarea înfundării.

Ce-om mai alege și pe cine, în fruntea bravei noastre nații și ce speranțe putem avea, când de la statutul de -președinte zâmbitor- combinator ca Iliescu, ajuns-am și trecut la președintele ce-și spunea – jucător – dribleur – Băsescu, avându-l astăzi, încă și prea mult, de multă vreme pe acesta care ne este și ne reprezintă doar ca un turist tăcut dar zburător aiurea și fără rost și rezultate prin toată lumea?

Într-un târziu, aleșii noștri, cu toții zboară sau au zburat, la modul figurat sau la cel propriu, dar esențiala diferență o face ca și aceea dintre muște și albine, anume că deși toți și toate zboară, rezidă din ceea pe ce se așează fiecare la final ca rost al zborului.

You may also like

Leave a Comment