Cu siguranţă, unul dintre cele mai mult aşteptate proiecte de către comunitatea din Hereclean este cel ce prevede înfiinţarea reţelei de gaze naturale. Exista chiar şi o mică frustrare în rândul cetăţenilor, având în vedere că magistrala trece prin hotarul comunei, dar gospodăriile nu puteau beneficia de gaz.
Demersurile făcute de-a lungul anilor de către administraţia locală şi-au găsit, într-un târziu, ecoul! Comuna Hereclean va beneficia de reţea de gaz!
Prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, comuna a primit finanţare. Astfel, din valoarea totală de peste 30 de milioane de lei (6 milioane de euro), comuna Hereclean va beneficia de la Guvernul României de o sumă de 27 milioane de lei, diferenţa urmând a fi suportată cu bani de la bugetul local.
În această primăvară, a avut loc licitaţia pentru desemnarea câştigătorului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor! Din fericire, nu au existat contestaţii, astfel că lucrările şi-au găsit destinatarii.
Pe data de 24 aprilie, la sediul Primăriei comunei Hereclean, primarul Dobrai Francisc şi câştigătorul licitaţiei au semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor!
Proiectul şi-a urmat cursul firesc şi s-au făcut alţi paşi importanţi. Administraţia locală a făcut dezmembrarea terenului pentru spații de reglare și măsurare, iar în zilele următoare începe proiectarea.
„Dăm autorizația în fază de CF și sperăm ca – în septembrie sau cel târziu în octombrie – să începem efectiv la lucrări. După ce avem autorizaţia de la Agenția Națională de Reglementări şi emitem autorizația de construire, constructorul începe treaba. Între timp s-a făcut şi contractul de concesionare a serviciului de distribuire. Este prea devreme de spus când vom putea beneficia de gaz, dar noi estimăm că în anul 2025, undeva la sfârșitul anului, oamenii ar putea fi branșați”, a declarat Püsök József – administratorul public al comunei Hereclean – pentru ziarul Ştirile din Sălaj.
Să mai spunem că reţeaua de gaz va funcţiona în cinci dintre cele şase sate ale comunei – Hereclean, Badon, Dioşod, Panic şi Guruslău. Localitatea Bocşiţa nu a putut fi inclusă în proiect.
Peste 1.500 de gospodării se vor putea racorda la reţeaua de gaze naturale care va avea o lungime de peste 50 de kilometri (mai exact 51,3 kilometri)!