Fir întins, multă relaxare și vreme numai bună de stat pe malul apei, au avut cei care au participat la o nouă ediție a ”Cupei Pensionarului Sălăjean” la pescuit, organizat de de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sălaj, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj.
Pensionarii sălăjeni s-au întrecut, astăzi, pe lacul de acumulare Vârșolț, în cadrul celei de-a XI-a ediții a concursului de pescuit staționar „Cupa Pensionarului Sălăjean”.
Consiliul Județean Sălaj a fost, ca în fiecare an, alături de seniorii pasionați de acest sport, oferind premii celor mai iscusiți pescari, precum și participanților care s-au implicat activ în acțiunea de igienizare a barajului, desfășurată după competiție.
Evenimentul de la Vârșolț a fost organizat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sălaj, cu sprijinul financiar al CJ Sălaj.