Responsive Menu
Add more content here...


Se dau vouchere pentru cumpărarea de lemne de foc la preț plafonat

by Mihai POP
0 comment 20 views
A+A-
Reset

Guvernul ia în calcul alte modificări legate de modul de plafonare a prețului la lemnele de foc. O variantă ar fi distribuția de vouchere sociale


Problemele apărute după intrarea în vigoare ordonanței care plafonează la 400 de lei până în martie 2023 prețul lemnelor de foc vor fi corectate săptămâna viitoare, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna, citat de Rador.

El se așteaptă ca în Camera Deputaților să se identifice rapid o nouă formă pentru măsurile de protejare a consumatorilor care folosesc acest combustibil pentru încălzire.

Printre variantele luate în calcul se numără distribuirea de vouchere persoanelor vulnerabile, a mai spus Tanczos Barna.

De asemenea, coaliția de guvernare ia în calcul posibilitatea alimentării cu bani pentru plata facturilor din energie a cardului social.

Este vorba despre cardul primit deja de românii cu venituri reduse pentru cumpărarea de alimente.

Partidele din Guvern analizează varianta acordării unui ajutor financiar pentru factura la energie, sprijin pe care să-l primească românii cei mai vulnerabili la scumpiri.

Sursa: Rador.ro

You may also like

Leave a Comment