Responsive Menu
Add more content here...


Şcolile din Sălaj pot achiziţiona “microbuze verzi” din fonduri europene!

by Mircea ARDELEAN
0 comment 24 views
A+A-
Reset

Subprefectul Sălajului vine în sprijinul unităţilor şcolare din judeţ în ce priveşte o linie finanţată lansată în România ce prevede dezvoltarea reţelei de “şcoli verzi” şi achiziţionarea de microbuze verzi. “Putem fi parte a dezvoltării unei rețele de ”mediu școlar altfel” pentru educația generațiilor care vin!”, spune subprefectul Florin Florian

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lansează în cadrul Investiției 10 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verziProgramul Național „Microbuze electrice pentru elevi”.

Prin această investiţie, România se angajează să investească pe două componente:

  • îmbunătățirea condițiilor de transport în zonele defavorizate, prin furnizarea de microbuze școlare verzi respectiv în construcția de școli verzi, sănătoase și performante
  • modernizarea unor unităţi de învăţământ pentru creşterea performanţei energetice

Pentru acest program, Uniunea Europeană alocă nu mai puţin de 425 milioane de euro!

🏣Mi-ar plăcea să văd că putem crea un mediu de învățare altfel pentru copiii noștri; mai ales că, în această direcție, primăriile din municipii, orașe și comune pot fi promotorii concepului de „școală verde”.

Cum putem face asta? Foarte simplu! Facem o analiză de nevoi a unităților de învățământ, avizată la nivel județean de inspectoratul scolar, și urmărim lansarea liniei de finanțare prin 𝐈𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝟏𝟎: 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐯𝐞𝐫𝐳𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐛𝐮𝐳𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐳𝐢.

🛎Putem obține granturi pentru reabilitarea unor unități de învățământ sau construirea altora noi, în vederea dobândirii de către acestea a statutului de „𝐬̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞”.

Proiectele se vor depune exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, disponibilă la adresa Proiecte PNRR (gov.ro)

Astfel, putem fi parte a dezvoltării unei rețele de ”mediu școlar altfel” pentru educația generațiilor care vin”!

Florin Florian – subprefect al judeţului Sălaj

You may also like

Leave a Comment