Responsive Menu
Add more content here...


SCM Zalău şi CSM Olimpia Satu Mare, faţă în faţă pentru a cincea oară în acest sezon

După două dueluri în sezonul regulat şi alte două în play-off, cele două formaţii se vor întâlni pentru a cincea oară în acest sezon vineri, începând cu ora 18.00, la Zalău

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 680 views
A+A-
Reset

Formatul campionatului este de aşa natură încât  două formaţii se duelează de cinci ori în cursul aceluiaşi sezon. SCM Zalău şi CSM Olimpia Satu Mare se află la ultimul episod din campionat. S-au întâlnit de două ori în sezonul regulat, ambele partide încheindu-se la egalitate.

Prima confruntare din play-off a fost câştigată de SCM Zalău, graţie unei duble reuşite de Stefan Nikolic, iar la ultima întâlnire directă, Artur Pătraş a adus egalarea pentru SCM Zalău în ultimul minut. Trei egaluri şi o victorie pentru SCM este bilanţul confruntărilor directe, iar vineri, cele două formaţii se vor întâlni din nou, pentru a cincea oară în acest sezon.

Cele două echipe se cunosc destul de bine şi pare că nu se mai pot surprinde cu nimic. Deşi, sătmărenii au schimbat recent antrenorul şi asta ar putea avea un rol important.Totuşi, una peste alta, se anunţă un nou meci frumos, spectaculos, între două echipe puternice care vizează doar victoria.

Este ultima confruntare din sezon, însă, cele două s-ar mai putea întâlni de două ori dacă ambele vor ajunge în finala barajului pentru promovarea în Liga a II-a.

Aşadar, meciul dintre SCM Zalău şi CSM Olimpia Satu Mare va avea loc vineri, începând cu ora 18.00, pe Stadionul Municipal.

You may also like

Leave a Comment