SCM Zalău continuă campania de achiziţii şi înainte debutul oficial în noul sezon a mai bifat un transfer. Un tânăr fundaş cu experienţă la nivelul Ligii a II-a vine să completeze lotul formaţiei pregătite de Cristian Lupuţ. Vorbim de Tudor Telcean un tânăr cu mare potenţial, dar a cărui carieră nu şi-a urmat cursul firesc, însă, sub Meseş speră să-şi relanseze carieră şi alături de SCM Zalău să promoveze în Liga a II-a.
Tudor Telcean s-a născut la Dej, însă junioratul l-a făcut la CFR Cluj, Viitorul Cluj, Academia Gheorghe Hagi şi „U” Cluj. În tricoul „şepcilor roşi” avea să debuteze şi la seniori. A strâns câteva meciuri în Liga a II-a. Timp de trei sezoane a evoluat pentru clujeni, în ultimul fiind folosit chiar titular. Ulterior s-a transferat la FC Argeş, echipă ce la acel moment evolua în Liga 1.
Însă, a evoluat doar în trei partide de Cupa României pentru piteşteni, după care s-a întors în Liga a II-a la Politehnica Iaşi unde a fost coleg cu Gabriel Vaşvari.
S-a despărţit de ieşeni odată cu promovarea moldovenilor în prima ligă şi a ajuns la CSC Şelimbăr, tot în liga secundă. A evoluat în şapte partide pentru sibieni, accidentările împiedicându-l să evolueze mai mult. În pauza de iarnă a sezonului trecut, Tudor Telcean schimba din nou echipă şi ajungea la Unirea Dej.
A fost pentru prima dată când a jucat pentru echipa din oraşul natal. Însă, după retrogradarea dejenilor, Telcean şi-a căutat altă echipă.
Şi, începând din această vară este noul jucător al Zalăului. Tânărul fundaş în vârstă de 22 de ani a debutat deja pentru SCM, în amicalul pierdut de zălăuani la Alba Iulia.