SCM Zalău își propune și în acest sezon un parcurs cât mai lung în Cupa României, competiție în care anul trecut a ajuns până în grupe și a jucat cu trei echipe de Liga 1.
Începutul ediției 2024-2025 a fost unul excelent, formația antrenată de Cristian Lupuț reușind o victorie categorică pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare, în fața căreia a câștigat miercurea trecută cu 4-0. A fost un meci de vis pentru elevii lui Cristian Lupuţ, care nu le-a dat nicio şansă adversarilor, adversari care, la fel ca şi Zalăul, aspiră la promovarea în Liga a II-a.
Drumul spre victorie a fost deschis de bosniacul Dejan Uzelac, care a fructificat cu sânge rece o minge venită după un corner. Până la pauză, oportunităţi de gol au mai existat, dar fără efect pe tabelă.
După revenirea de la vestiare, Zalăul şi-a început cu adevărat recitalul. În minutul 52, la un atac al amfitrionilor, sălăjenii au interceptat o minge şi au iniţiat un contraatac tăios – din doar trei pase mingea a ajuns în careul advers, de unde Răzvan Matiş a ridiculizat doi fundaşi şi l-a învins pe Bogdan Miron – fostul nostru goal-keeper, care a revenit la Satu Mare în această vară.
Acelaşi Matiş a pus „cireaşa de pe tort”, marcând un gol de la aproximativ 60 de metri!!! Fotbalistul care acum câţiva ani devenea campion al României cu Academia Gheorghe Hagi a plecat într-un nou contraatac, l-a prins pe portarul Miron ieşit dintre buturi şi a trimis mingea în poartă, sub bara transversală!
Pentru ca umilinţa să fie şi mai mare, nou-intratul Gabriel Fulga a marcat încă un gol, un gol pentru 0 – 4 ca la… teatru. Spectatorii nu au mai putut să se uite cum echipa favorită era surclasată şi au început să părăsească tribunele.
Succesul de la Satu Mare a adus Zalăul în turul III, unde va întâlni tot o colegă de serie din Liga a III-a. Adversara sălăjenilor este Minaur Baia Mare, echipă care în stagiunea trecută s-a luptat pentru evitarea retrogradării, dar care în această vară s-a întărit semnificativ. Cum SCM Zalău a fost echipa mai bine clasată în campionatul trecut, partida dintre cele două combatante va fi găzduită de Minaur Baia Mare.
Jocul va fi oficiat de o brigadă de arbitri compusă din Cosmin Apetrei (Roznov) – la centru, iar asistenţi vor fi Cosmin Cercel (Piatra Neamţ) şi Adrian Noroc (Botoşani). Observator pentru arbitri va fi Constantin Por (Satu Mare), iar delegat de joc va fi Toth Iosif (Mureş).
Majoritatea meciurilor din turul III au loc miercuri, 14 august, de la ora 17.30. În această fază au intrat și celelalte echipe de Liga a II-a, fiind programate 24 de jocuri.
Formațiile care trec de această fază ajung în play-off, acolo unde intră şi o parte din echipele din Liga 1. Faza play-off-ului are loc pe 28 august.
Pentru SCM Zalău va fi al doilea meci din acest sezon, în timp ce Minaur a disputat două jocuri în Cupa României. În turul I a trecut cu 5 – 1 de Olimpia Satu Mare, iar în faza următoare s-a impus cu 3 – 2 în disputa cu CSM Sighetu Marmației.
Program Cupa României, sezon 2024-2025:
Turul 3: 14 august 2024
Play-off: 28 august 2024
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025