Criticată de Gheorghe Tadici după ultimele evoluţii, handbalista şi-a schimbat atitudinea la antrenamente, lucru remarcat de antrenor. “A înţeles că trebuie să se pregătească mai bine şi să fie mai concentrată. Se poate conta 100% pe ea şi aştept o prestaţie bună şi în teren”, a spus Tadici
HC Zalău a căutat în vară şi o jucătoare cu experienţă care să o înlocuiască în zonă centrală pe Raluca Irimia. Astfel, gruparea de sub Meseş a adus-o pe Irina Ivan, care în Liga Naţională a mai jucat la CSM Roman, “U” Cluj, Gloria Bistriţa, iar ultima dată în Franţa, la Le Havre.
Aşteptările antrenorului au fost mari, însă handbalista nu a rupt gura târgului, având şi o perioadă în care a fost accidentată. După ultimul joc de la CSM Bucureşti, Tadici a dat de înţeles că cele două părţi s-ar putea despărţi, fiind dezamăgit de evoluţia Irinei Ivan, dar şi de modul cum se pregăteşte.
“Fără nicio discuţie, Irina Ivan este pentru mine cea mai mare decepţie din ultimii 6 – 7 ani. Are în spate nişte obişnuinţe care le-a avut şi pe la echipele la care a mai fost. Vom avea o discuţie în aceste zile şi luăm în calcul inclusiv rezilierea contractului. Am crezut că ne va ajuta şi am adus-o la Zalău ca să o înlocuiască pe Raluca Irimia, dar este departe. A intrat şi la ultimul meci, iar când a fost în atac a stat apărător, iar în apărare a fost jalon”, a spus Gheorghe Tadici, după jocul cu CSM Bucureşti.
Această declaraţie se pare că a trezit-o la realitate pe Irina Ivan, care are o altă atitunde la antrenamente şi se pregăteşte mult mai conştiincios.
“Sunt câteva jucătoare care sunt într-o revenire de formă, chiar şi Irina Ivan. Sunt mulţumit de modul cum s-a pregătit în ultima săptămână. A înţeles că trebuie să se pregătească mai bine şi să fie mai concentrată. Este important că se poate conta 100% pe ea şi aştept o prestaţie bună din partea ei şi în teren”, a spus Gheorghe Tadici.