La finalul săptămânii, Dioşod va fi gazda unei noi ediţii a Zilei Satului. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a două zile, prima zi, şi anume sâmbătă, este dedicată sportului. Astfel că, atât copiii, cât şi adulţii sunt aşteptaţi pe terenul de sport din sat pentru a lua parte la competiţii şi jocuri de îndemânare.
Ziua cea marea şi mult aşteptată este duminică, 18 august, care începe dis-de-dimineaţă cu o paradă, ca mai apoi să se continue cu o slujbă religioasă la Biserica Reformată. Mai apoi, va avea loc premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar şi o masă festivă şi prezentarea Muzeului sătesc.
La orele după-amiezii, dioşodenii şi nu numai, sunt aşteptaţi să ia parte la diverse competiţii. Ca şi anul trecut, organizatorii păstrează tradiţia şi se vor disputa concursuri de prins animale (iepuri, iezi, cocoşi, porci), de mâncat pepene, de băut bere, de preparat prăjituri, iar copiilor li se vor prezenta jocuri tradiţonale din moşi strămoşi.
Totodată, participanţii vor fi premiaţi, ca mai apoi să ia parte la un program folcloric susţinut de interpreta Pusok Erika. Seara se va încheia cu un foc de artificii şi un bal, unde atmosfera va fi întreţină de cunoscuta trupă „ATLAS”.
Organizatorii evenimentului sunt Primăria comunei Hereclean, Parohia Reformată Dioşod, UDMR Dioşod şi Organizaţia Femeilor UDMR, împreună cu Centrul de Informare şi Promovare Turistică Guruslău.