Responsive Menu
Add more content here...


Şapte echipe vor reprezenta Sălajul la competiţiile organizate de FMR

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 1.1K views
A+A-
Reset

Cele mai multe echipe vor reprezenta judeţul nostru la turneul final al Cupei României, unde vor participa Autovip-Lexus, FS Grup şi Autoland Hosu


 

Sezonul 2016 – 2017 din Liga 1 de minifotbal se va termina în această săptămână, după disputarea ultimelor două restanţe. Pentru echipele fruntaşe urmează adevărata provocare şi anume participarea la competiţiile naţionale, care vor avea loc în această vară. Sălajul va trimite şapte echipe la competiţiile organizate de către FMR, campioana Dia Guard Divino şi ocupanta locului 4 – Fan Courier urmând să evolueze la Campionatul Regional Nord-Vest, care va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, la Oradea. Cele două formaţii vor încerca să îşi asigure calificarea la turneul final de la Bacău, care va avea loc în periada 13 – 15 iulie, unde vor evolua cele mai bune 20 de echipe din ţară.

La turneul final al Cupei României, ce va avea loc în perioada 7 – 9 iulie la Cluj-Napoca, Sălajul va trimite trei echipe, este vorba de Autovip-Lexus, FS Grup şi Autoland Hosu, în timp ce la turneul final al Ligii Firmelor şi Istituţilor, judeţul nostru va fi reprezentat de Tenaris şi Michelin. Această competiţie este programată în perioada 23 – 25 iunie şi va avea loc la Piatra Neamţ. Ultimele două campioane naţionale provin din Sălaj, este vorba de Tenaris (2015) şi Euro Dezmembrări (2016). În Sălaj campionatul Ligii Firmelor şi Instituţiilor a fost câştigat tot de Euro Dezmembrări, însă echipa lui Dinu Costina nu va participa la turneul final.

You may also like

Leave a Comment