Sălăjenii Ioan Onicaş şi Tunyogi Ferencz, delegaţi la duelul dintre UTA Arad şi Universitatea Craiova din Superligă

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 83 views
A+A-
Reset

Ioan Onicaş este unul dintre cei mai apreciaţi observatori de arbitri din Superligă, astfel că este constant delegat la meciuri din prima ligă sau meciuri importante din Cupa României. Şi în această etapă intermediară, sălăjeanul a fost delegat, astfel că va fi observator de arbitri la duelul dintre UTA Arad şi Universitatea Craiova.

Partida se va desfăşura pe Cluj Arena, stadion închiriat de arădeni pentru acest joc. Este a şaptea delegare pentru Ioan Onicaş în acest sezon.

Partida dintre UTA Arad şi Universitatea Craiova va avea loc azi, începând cu ora 17.30, iar Ioan Onicaş nu va fi singurul sălăjean implicat în acest joc.

Astfel, zălăuanul Tunyogi Ferencz face parte din brigada de arbitri care va oficia la acest joc. Szabolcs Kovacs (Carei) va fi “central”, în timp ce Tunyogi va fi asistent A1, iar Adrian Vornicu (Iaşi) va fi asistent A2.

În camera VAR se vor afla Horaţiu Feşnic şi Doru Lucaciu, ambii din Cluj-Napoca. Arbitru de rezervă va fi Sorin Vădana din Cluj-Napoca.

Pentru Tunyogi Ferencz, duelul de azi de pe Cluj Arena va fi al XVII-lea din Superligă (2023 – 2024), iar în acest sezon a mai arbitrat şi un meci de Cupa României, precum şi la Supercupa României.

Ioan Onicaş şi Tunyogi Ferencz, pe lângă faptul că sunt din judeţul Sălaj, mai au ceva în comun. Sunt singurii arbitri din judeţ care au ajuns pe lista FIFA. Ioan Onicaş a avut o carieră de succes, în timp ce Tunyogi Ferencz este un arbitru în ascensiune, din ce în ce mai apreciat şi cu tot mai multe delegări la cel mai înalt nivel pe plan naţional, însă, au început să se înmulţească şi delegările internaţionale.

You may also like

Leave a Comment