Tenismanul legitimat la Transilvania Tenis Club a revenit în competiţiile organizate de Federaţia Română de Tenis şi a reuşit să se impună la turneul desfăşurat la Târgu Mureş la categoria de vârstă seniori
Raul Ciupe a fost unul dintre jucătorii de tenis cu potenţial pe care i-a avut Sălajul. S-a retras de ceva timp din competiţiile oficiale organizate de Federaţia Română de Tenis, însă, a revenit în finalul acestui an. În prezent, tenismanul este legitimat la Transilvania Tenis Club şi a participat la începutul acestei luni la Cupa Mureşul de la Târgu Mureş, competiţie pe care avea să o şi câştige.
Nu s-a aflat printre favoriţi, însă, şi-a demonstrat valoarea, reuşind să obţină medalia de aur.
În primul tur, Raul Ciupe a reuşit să treacă în două seturi de al doilea favorit al turneului, scor 7 – 6 (4), 6 – 1. De aici, s-a calificat în “final four” unde s-a jucat fiecare cu fiecare.
N-a fost o problemă, deoarece zălăuanul a reuşit să se impună în toate partidele. Ba mai mult, a reuşit performanţa de a pierde doar un singur set.