Ruptură surprinzătoare. Mihai Onicaş s-a despărţit de SCM Zalău!

by Călin ONICAŞ
0 comment 130 views
A+A-
Reset

În urma unor neînţelegeri şi a unor supărări, unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lot şi-a reziliat contractul. În plin campionat, Mihai Onicaş s-a despărţit de SCM Zalău! Într-o perioadă în care echipa ar trebui să strângă rândurile pentru calificarea în play-off, formaţia pregătită de Cristian Lupuţ rămâne fără unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lot

În urma unor neînţelegeri şi a unor supărări puse pe fondul rezultatelor modeste din ultima perioadă, echipa Primăriei a rămas fără fostul fotbalist de la Steaua Bucureşti.

Ruptura oficială dintre cele două părţi s-a petrecut săptămâna trecută, înaintea partidei cu Minerul Ocna Dej, dar problemele existau încă dinainte…

Despărţirea a fost confirmată şi de managerul secţiei de fotbal. Marius Paşca nu a dorit însă să intre în prea multe detalii. Există, totuşi, şi o poveste mai delicată în cazul fotbalistului Mihai Onicaş.

Încă din vara anului trecut, fostul jucător al Stelei a dorit să părăsească Zalăul, dar până la urmă a rămas la echipă, cu intenţia de a pune umărul la promovarea în Liga a II-a.

Rezultatele modeste l-au dezamăgit total pe jucător, iar la finalul meciului de la Sighetu Marmaţiei (scor 0 – 0), de acum patru etape, Onicaş a răbufnit la vestiare, supărat că atacanţii nu marchează.

Din păcate, situaţia tensionată a continuat şi chiar a escaladat. Astfel, la antrenamentul de după partida cu Lotus Băile Felix (scor 0 – 0), fotbalistul a avut o altercaţie cu atacantul Andrei Banyai. Antrenorul Cristian Lupuţ nu a tolerat această ieşire nervoasă şi l-a trimis la vestiare, nu înainte de a-l avertiza că este pasibil şi de o amendă, conform Regulamentului de Ordine Interioară (ROI).

Mihai Onicaş a plecat la vestiare şi… dus a fost. Zile bune, cei din club nu au ştiut nimic despre soarta acestuia. Săptămâna trecută, după opt zile, Marius Paşca a reuşit să discute cu fotbalistul, dar nu a mai existat cale de întoarcere.

Până la urmă cele două părţi au ajuns la un acord în ce priveşte rezilierea contractului, deşi mai sunt de disputat încă cinci meciuri din campionatul regulat (două în acest an şi trei în primăvară), dar şi jocurile de play-off.

You may also like

Leave a Comment