Recunoștință și prețuire pentru medicii sălăjeni – „Datorită unor oameni precum dr. Raluca Pal, am prins încredere în sistemul românesc de sănătate”

by Tiberius NICODA
0 comment 3,2K views
A+A-
Reset

Motto: „Simplul act de a purta de grijă este eroic”. – Edward Albert

Pe adresa redacției noastre a sosit, cu rugămintea de a fi publicată, o scrisoare de mulțumire venită din partea unei mămici care își exprimă recunoștința pentru profesionalismul și devotamentul, omenia și empatia personalului medical din cadrul UPU Zalău și în special doamnei Doctor Raluca Pal, prin rândurile care urmează:

„Bună ziua!
Aș dori să vă împărtășesc experiența plăcută de care am avut parte în UPU Zalău.
Văd foarte multe persoane care acuză și spun doar lucruri negative despre UPU Zalău; de aceea vreau să vă împărtășesc ca sunt și lucruri pozitive în această unitate. Fetița mea a avut gripă, apoi a rămas cu o tuse, toate au fost ok până când a început să facă din nou febră, când spun febră spun că febra nu scădea cu niciun fel de antitermic, efectiv ardea; am așteptat câteva zeci de minute, am văzut ca febra nu scade și ne-am prezentat în UPU Zalău.

Foarte repede doamnele de la intrare ne-au făcut triajul, le-am spus problema cu care ne-am prezentat, după ce le-au comunicat despre starea fetiței, a ieșit din cabinetul de pediatrie doamna doctor, care ni s-a prezentat și ne-a dat din nou un termometru să-i verifice febra, m-a întrebat dacă i-am dat antitermice și a zis să avem puțină răbdare ca imediat v-om intra și o va consulta în detaliu.

După ceva minute am intrat, ne-a consultat foarte atent doamna doctor Raluca Pal și ne-a spus că din păcate se aude la plămâni, și avem o pneumonie. După ce mi-a spus variantele, m-a întrebat dacă aș fi de-acord să-i facem o radiografie pulmonară, evident am fost de-acord, a venit rezultatul și într-adevăr era ceea ce a spus doamna doctor.

Ne-a făcut analize, ne-a administrat o perfuzie, după care mi-a explicat foarte frumos tratamentul pe care trebuie să-l administrez fetiței acasă. După tratament, rezultatele au fost foarte bune și fetița acum este bine. Prin acest mesaj doresc să-i mulțumesc din suflet doamnei doctor Raluca Pal!

Fără eforturile, grija și profesionalismul doamnei doctor nu era posibil să se recupereze atât de rapid! Doamna doctor Raluca Pal sunteți un om minunat cu ajutorul căruia, noi și mulți alți pacienți, am prins încredere în sistemul românesc de sănătate! Vă sunt recunoscătoare și vă mulțumesc pentru tot!

De-asemenea doresc să aduc mulțumire întregului personal din cadrul UPU Zalău, sunteți oameni minunați dispuși să ajute mereu!

Deci toți cei care se plâng, credeți-mă, personalul UPU Zalău face toate eforturile pentru noi!”.

Concluzia este că medicamentele pot vindeca bolile, dar numai medicii prin devotamentul și dăruirea lor vindecă pacienții.

You may also like

Leave a Comment