La primul meci oficial în tricoul maramureşenilor, zălăuanul a înscris un gol în partida câştigată de echipa sa la CS Iernut
După un an şi jumătate petrecut la Unirea Tăşnad, Raul Stanciu a ajuns în iarnă la Minaur Baia Mare, o formaţie cu pretenţii de promovare în Liga a II-a. Alături de Raul Stanciu, gruparea maramureşeană a reuşit şi alte transferuri importante şi a început returul cu speranţe că poate recupera diferenţa de puncte care o desparte de lider.
Minaur Baia Mare a avut parte de un debut perfect în retur şi în primul meci oficial din 2019 a câştigat cu un categoric 5 – 0 pe terenul celor de la CS Iernut.
La acest succes a contribuit şi zălăuanul Raul Stanciu, care şi-a făcut un debut perfect la noua sa echipă şi în minutul 55 a dus scorul la 3 – 0 cu un şut frumos, peste portarul advers, de la aproximativ 25 m.
“Mă bucur că am reuşit să debutez cu gol la Minaur Baia Mare şi că am câştigat în prima etapă. În continuarea vreau să îmi ajut echipa, să marchez cât mai multe goluri şi să ne menţinem în lupta pentru promovare”, ne-a declarat Raul Stanciu, cel care în meciul cu CS Iernut a jucat 65 de minute.
La Minaur Baia Mare se mai află şi portarul zălăuan Alexandru Gudea, care în primul meci oficial din 2019 a fost integralist în echipa antrenată de Dorin Toma şi a păstrat poarta intactă.
După succesul din prima etapă, Minaur Baia Mare a rămas la 5 puncte în spatele liderului Fotbal Comuna Recea, care a debutat în retur tot cu o victorie la scor, reuşind să se impună cu 10 – 0 în partida cu MSE Târgu Mureş. Şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc a avut câştig de cauză în partida cu Cetatea Râşnov şi s-a impus cu 3 – 0, astfel că a rămas pe locul 3, la un punct în spatele celor de la Minaur Baia Mare.
“Va fi un retur disputat şi cred că lupta pentru promovare se dă în trei, Recea, Minaur şi Miercurea Ciuc. Sunt echipe bune, dar sper ca la finalul campionatului noi să ieşim învingători şi să promovăm”, a mai spus Raul Stanciu.
În etapa următoare, Minaur Baia Mare va juca pe teren propriu cu echipa secundă a campioanei CFR Cluj, ocupanta locului 4.
Sursa foto: sportulsatmarean.ro