S-a instalat un nou manager la Serviciul de Ambulanță Județean Sălaj. Așadar, fosta șefă de la Serviciul de Ambulanță Județean Sălaj – Narcisa Balint – a fost schimbată din funcție cu Raul Dragoș.
Raul Dragoș a avut susținerea PSD pentru această numire în funcție. El are un C.V. care denotă experiență profesională și pricepere său.
Acesta a muncit vreme de 12 ani la Autoritatea Rutieră Română Sălaj, timp în care a ocupat în repetate rânduri fotoliul șefiei acestei instituții. Amintim aici că în mandatul său, ARR Sălaj s-a mutat într-un sediu nou și modern.
Raul Dragoș a primit în această dimineață ordinul de ministru emis de Alexadru Rafila prin care va prelua conducerea SAJ Sălaj pe o perioadă interimară de cel mult 3 luni.
Raul Dragoș este de profesie economist, a terminat Facultatea de Studii Economice la UBB Cluj. Acesta a mai lucrat până în 2013 în cadrul SC Transurbis SA, după care s-a mutat la ARR Sălaj.
Cu ocazia numirii în noua sa funcție, Raul Dragoș a ținut să spună că pacientul va fi pe primul loc, iar lucrurile se vor îmbunătăți la Serviciul de Ambulanță.
„O să fiu alături de colegii mei de la Ambulanță, așa cum am fost alături și de colegii mei de la ARR. Scopul meu este de a îmbunătăți lucrurile la serviciul de ambulanță și totul să funcționeze conform legii. Pacientul este pe primul loc
șine vom ridica la nivelul așteptărilor sălăjenilor”, a precizat noul manager .