Gruparea de pe Someş susţine miercuri după-amiază, de la ora 18.00, al doilea joc din grupă, în deplasare la CSM Sighetu Marmaţiei. Faţă de partidele de la baraj, campioana este mult schimbată. Noul antrenor este Ghiocel Brînduşe, iar în lot sunt multe noutăţi, fiind aduşi jucătorii care au fost împrumutaţi la Someşul Someş-Odorhei
Rapid Jibou susţine miercuri după-amiază, de la ora 18.00, al doilea meci din faza regională a Cupei României. Campioana Sălajului joacă în deplasare la CSM Sighetu Marmaţiei, însă nu mai are nici o şansă să se califice din această grupă. Este un joc fără miză şi pentru maramureşeni, care au pierdut primul joc cu Someşul Feldru. În aceste condiţii, echipa din Bistriţa-Năsăud va termina pe prima poziţie în grupă şi va merge în finală.
Pentru Rapid Jibou, jocul cu CSM Sighet va fi un test important, în compania unei echipe care în această vară a promovat în Liga a III-a, tocmai în dauna Jiboului. CSM Sighet s-a impus la baraj cu 3 – 0 în tur, iar în retur, tot maramureşenii au avut câştig de cauză şi au câştigat cu 2 – 0.
Cele două echipe se reîntâlnesc la nici trei săptămâni de la returul barajului pentru Liga a III-a.
“Jucăm în compania unei echipe de Liga a III-a şi va fi un meci util, chiar dacă nici pentru noi, dar nici pentru cei de la Sighetu Marmaţiei nu mai există miză. Ţinând cont de indisponibilităţile care le avem, vom include în lot mai mulţi juniori, care vor avea ocazia să joace contra unei echipe de nivel superior. Aceşti juniori au potenţial, dar trebuie să le dăm şanse. Eu cred că Jiboul poate renaşte cu jucătorii tineri, din zonă”, spune antrenorul Ghiocel Brînduşe.
Lotul Jiboului în meciul cu Someşul Feldru, pierdut cu 4 – 1, sâmbătă, la Jibou:
Ionuţ Chechedi – Cristian Mureşan, Marius Cheţa, Major Robert, Rareş Pintea, Vlad Ortelecan, Bogdan Rus, Marius Haiduc, Gabriel Buda , Vasile Ilieş şi Mihai Brînduşe. Au mai intrat: Flaviu Conţ şi Doru Noje. Antrenor: Ghiocel Brînduşe
“Am readus de la Someş-Odorhei jucătorii Jiboului şi vrem să promovăm cât mai mulţi jucători tineri. Avem nevoie de doi ani pentru reconstrucţie şi ne vom axa pe cei tineri, în special pe juniorii A1 de la grupa lui Alex Turcu. Le vom da şanse şi începem să reconstruim fiindcă s-a pierdut mult timp. Echipa a avut şi momente bune în meciul de sâmbătă, dar am ratat situaţii clare de gol la scorul de 1 – 1 ”, a spus antrenorul Ghiocel Brînduşe după debutul pe banca tehnică