Rainer Vassiljev: “Suntem într-un moment în care avem nevoie de rezultate pozitive”

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 40 views
A+A-
Reset

Antrenorul de la SCM Zalău a fost mulţumit de prestaţia băieţilor săi din meciul cu CSU Vest Timişoara, meci în care zălăuanii s-au impus în minim de seturi


SCM Zalău a reuşit să obţină prima victorie cu 3 – 0 din campionat în faţa celor de la CSU Vest Timişoara. A fost o victorie importantă pentru echipa pregătită de Rainer Vassiljev după startul dificil de campionat. De altfel, la finalul partidei, antrenorul estonian de la SCM Zalău chiar a remarcat faptul că gruparea de sub Meseş se află într-un punct în care orice rezultat pozitiv contează la moralul echipei.

A fost o victorie în minim de seturi, iar singurul minus remarcat de antrenorul Zalăului a fost faptul că nu a reuşit să folosească chiar toţi jucători din lot, însă, per total s-a declarat mulţumit de prestaţia băieţilor săi.

“Suntem într-un moment în care avem nevoie de rezultate pozitive. Obiectivul nostru a fost să ne minimalizăm erorile şi cred că nu ne-am descurcat aşa rău. Al doilea obiectiv a fost să evolueze toţi jucători, din păcate nu am reuşit asta cu Daniel şi acesta a fost, să zic aşa, un minus al partidei cu Timişoara. Dar, una peste alta, a fost bine. A fost un meci bun în care am putut exersa anumite procedee”, a declarat Rainer Vassiljev.

A prins minute bune în acest meci şi libero-ul Matei Platon. Tânărul în vârstă de 20 de ani a avut o prestaţie bună cu timişorenii şi la finalul partidei ne-a oferit şi el câteva gânduri după acest joc.

“A fost meci foarte important pentru noi. Sunt trei puncte importante mai ales că venim după o perioadă mai dificilă. Această victorie ne-a dat încredere pentru meciurile următoare cu Steaua şi Baia Mare”, a declarat şi Matei Platon.

You may also like

Leave a Comment