În perioada 19 – 22 martie 2024, la Sighetu Marmaţiei va avea loc Cupa României la box la categoria de vârstă seniori. Competiţia se va desfăşura în Sala Polivalentă din oraş.
La ediţia din acest an, judeţul Sălaj va fi reprezentat de trei sportivi, doi de la CSM Zalău şi unul de la SCM Zalău.
Paul Magdaş şi David Chiş sunt cei doi sportivi de la CSM Zalău care vor urca în ringul de la Cupa României cu speranţa unor meciuri bune care să le aducă şi o medalie. De la SCM Zalău va participa David Anton.
Magdaş este cel mai experimentat sportiv dintre cei trei, având un palmares bogat în box, sport în care a începtut să aibă rezultate încă de când era „cadet”. Este multiplu medaliat la Campionatele Naţionale şi Cupa Românei la cadeţi, juniori, tineret şi seniori. Cea mai bună performanţă în Cupa României a fost în anul 2018 când a câştigat competiţia la nivel de tineret. În palmaresul său se adaugă şi titlul naţional cucerit la Campionatul Naţional de Seniori U22. Pugilistul pregătit de Adrian Popuţea va participa la categoria +92 kg. Sportivul are 115 victorii din 132 de meciuri susţinute.
David Chiş este celălalt sportiv de la CSM Zalău care va participa la Cupa României de la Sighetu Marmaţiei. Elevul lui Adrian Popuţea va boxa la categoria 63,5 kg. Acesta are 11 victorii din 19 meciuri disputate, iar în palmaresul său putem aminti un loc 3 la Naţionalele de seniori U22 din 2023.
Reprezentantul clubului SCM Zalău este David Anton, sportiv care a început să practice boxul doar de doi ani de zile. Însă, în această scurtă perioadă a reuşit să obţină medalii la competiţiile importante, fiind vicecampion naţional, dar şi medaliat cu argint la Cupa României. Sportivul pregătit de Virgil Meleg va urca în ring la categoria 80 kg.