Responsive Menu
Add more content here...


Psihologul terapeut Dr. Raluca Anton, o sălăjeancă cu care ne mândrim

Dr. Raluca Anton este desemnată ca fiind printre cele 10 personalități de seamă ale Țării Silvaniei 

by Tiberius NICODA
0 comment 356 views
A+A-
Reset

Printre cele 10 personalități de seamă ale Țării Silvaniei  care au fost onorate cu distincția “Soarele Sălăjean”, de către președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, în semn de respect și înaltă apreciere pentru activitatea și pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului județului se numără și psihologul – terapeut, Dr. Raluca Anton.

Jibouancă de origine, Raluca Anton este doctor în psihologie, psihoterapeut și terapeut relațional, cu peste 17 ani de experiență, supervizor în psihoterapii cognitive comportamentale, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, coautor al unor cărți dedicate specialiștilor din domeniul psihologiei, precum și autor al volumului “Terapie 1 la 1 cu sinele tău”.

Raluca Anton a absolvit studiile doctorale în cadrul Școlii doctorale Psihodiagnostic şi intervenții psihologice validate ştiințific din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie a Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Este convinsă că munca, învățarea continuă, viziunea, strategia și răbdarea cu propriul proces de creștere reprezintă lucrurile care funcționează când vine vorba de viața profesională, indiferent de domeniul în care activăm și de visul pe care îl avem.

Ca psiholog și terapeut, Dr. Raluca Anton este dedicată ajutării oamenilor sa-și îmbunătățească bunăstarea emoțională și să-și construiască relații sănătoase și împlinite.


Suntem mândri ca sălăjeni, în primul rând și mai apoi ca oameni, știind că oameni speciali porniți de pe meleagurile noastre, duc faima și mândria Țării Silvaniei în lumea largă, unde se așează “în capul mesei” cum se spune pe la noi, alături de marile valori ale țării și lumii!

Succes și împliniri pe mai departe Doamnă Doctor Raluca Anton!

You may also like

Leave a Comment