Responsive Menu
Add more content here...


Proiectele și investițiile făcute de către administrația locală de la Someș-Odorhei continuă de la un mandat la altul, fără de întrerupere

Imediat după alegerile din 9 iunie, sediul Primăriei a intrat într-un proces de reabilitare, care va continua mai apoi cu şcoala şi blocul din centrul comunal

by Tiberius NICODA
0 comment 221 views
A+A-
Reset

 

Dezvoltarea comunității prin investiții și proiecte a fost și este o prioritate pentru Primăria comunei Someș-Odorhei.

Sub comanda primarului Ioan Șandor, comuna își continuă dezvoltarea şi în anul 2024. Astfel, şi în această vară s-au deschis şantiere noi, în special la proiectele de pe PNRR. Autorităţile locale anunță că deja, de la mijlocul lunii iunie, au început lucrările de reabilitare a sediului Primăriei. Este vorba despre lucrări de eficientizare energetică, lucrări care au demarat imediat după alegerile locale din 9 iunie.

Practic, lucrările și proiectele demarate anterior datei alegerilor locale s-au derulat în continuare ca și o desfășurare firească a lucrurilor.

Avem așadar în plină desfășurarea lucrările pentru creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă la clădirea Primăriei cu o valoare totală a investiției de peste 1 milion de lei (1.056.347 lei).

Prin această lucrare se are în vedere, pe lângă eficientizarea energetică, și reabilitarea șarpantei clădirii, precum și lucrări de reabilitare exterioară și interioară.

Eforturile și preocupările administrației de la Someș-Odorhei sunt acelea de a asigura cetățenilor comunei confort și modernism. Sediul Primăriei trebuie să fie emblematic pentru comună și să fie un loc în care cetățeanul să nu se simtă stingher, aflat într-un loc neprimitor sau neprietenos. Se fac demersuri din partea edililor locali ca contribuabilii să aibă parte de serviciile pe care și le doresc, să fie serviți în cererile lor într-un ambient modern și la un nivel performant. Primarul Ioan Şandor informează cetăţenii că în perioada viitoare vor începe lucrările la celelalte proiectele pentru care s-a obţinut finanţarea prin PNRR.

La două din cele trei proiecte prin PNRR sunt finalizate licitaţiile şi urmează să fie eliberată pentru acestea autorizaţia de construcţie. După care urmează doar execuţia. Iată, așadar, că la Someș-Odorhei administrația se preocupă neîncetat pentru a realiza noi proiecte, noi obiective în interesul comunității în fruntea căreia se află.

Și, nu întâmplător, primarul Ioan Șandor a fost reales pentru un nou mandat ca și primar la alegerile locale din 9 iunie de către comunitatea din Someș-Odorhei, ca să-și poată continua proiectele promise, începute, aflate în derulare, cât și proiectele de viitor. Deci, acolo unde se vede că sunt fapte, nu vorbe, lumea și comunitatea alege performanța bunei administrații.

You may also like

Leave a Comment