Administraţia locală a depus o solicitare la Compania Naţională de Investiţii pentru a reabilita şi moderniza clădirea în care se află punctul sanitar din localitate. Se vor pune la punct inclusiv cele două locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale care îşi vor desfăşura activitatea la Dioşod, dar şi spaţiul în care funcţionează o farmacie
Comuna Hereclean s-a dezvoltat pe multe planuri, iar administraţia locală s-a zbătut să atragă fonduri europene, guvernamentale, dar a gestionat şi resursele proprii, astfel că s-au făcut investiţii utile şi cu bani de la bugetul local.
Primăria a investit în infrastructură, în siguranţa cetăţenilor, în educaţie, dar şi în sănătate. Pe latura medicală, în ultimii ani s-a reabilitat şi modernizat dispensarul medical din centrul comunal, dar administraţia locală îşi doreşte o investiţie de genul şi în satul Dioşod.
Astfel, chiar la finalul lunii decembrie s-a făcut o solicitare la Compania Naţională de Investiţii, pentru reabilitarea şi modernizarea punctului sanitar din localitate. Proiectul a fost declarat eligibil şi ar urma să primească finanţare, astfel încât lucrările să poată începe, chiar din acest an.
Prin proiectul respectiv se va reabilita întreaga clădire, atât cabinetul medical, cele două locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea la Dioşod, cât şi spaţiul în care funcţionează o farmacie.
În momentul de faţă, la Dioşod ajunge un medic de familie o dată pe săptămână, dar după ce va fi reabilitat punctul sanitar şi condiţiile vor fi moderne, în satul respectiv ar putea funcţiona un cabinet medical de luni până vineri, la fel şi farmacia.