După ce reţeaua de apă a revenit în administrarea Primăriei, autorităţile locale au căutat să găsească o soluţie pentru problema debitului cu care s-au confruntat cetăţenii în ultimii ani. S-a găsit soluţia, însă, în timpul lucrărilor, mai mulţi cetăţeni au avut de suferit, motiv pentru care primarul Ştefan Berar şi-a cerut scuze în numele instituţiei. În prezent, reţeaua funcţionează normal
De la 1 iunie, reţeaua de apă a revenit în administrarea Primăriei Agrij. De atunci, autorităţile locale au căutat rezolvarea unei probleme cu care locuitorii s-au confruntat în ultimii ani. Debitul apei era unul scăzut din cauza cererii care a crescut şi a investiţiilor care au lipsit.
„Compania de Apă a administrat reţeaua din 2018. Au fost aproape 4 ani în care nu s-au făcut deloc investiţii. Proiectul iniţial s-a făcut împreună cu satul Păuşa şi a fost prevăzut pentru cişmele stradale, nicidecum pentru branşamente individuale. Ulterior, s-au mai făcut câteva intervenţii de către fosta administraţie şi înainte să preia Compania de Apă reţeaua, erau aproximativ 200 de branşamente. Ei bine, în prezent, sunt peste 300 de branşamente în Agrij”, spune primarul Ştefan Berar.
Mai mult, spre Păuşa mergeau aproximativ 20 de metri cubi de apă la început, iar în prezent, cantitatea s-a dublat. Asta înseamnă că volumul de apă necesar locuitorilor este cu mult mai mare decât putea oferi reţeaua de apă. Astfel, a fost nevoie de investiţii urgente, iar autorităţile locale au reuşit să găsească soluţia.
„S-au făcut verificări în teren, lucrări de decolmatare, curăţare şi branşare. Lucrările au fost finalizate, iar acum volumul de apă s-a mărit. Înainte, cei din amonte nu aveau presiune, iar după ce s-a realizat această lucrare este apă suficientă şi pentru acei locuitori. În prezent, sistemul funţionează normal şi este îmbucurător faptul că am reuşit să rezolvăm această problemă într-un timp scurt”, spune Ştefan Berar.
„Ne cerem scuze cetăţenilor”
Din cauza lucrărilor de branşare, unii locuitori din Agrij au întâmpinat probleme, astfel că au rămas fără apă sau aveau o presiune scăzută.
„Ne cerem scuze faţă de cetăţenii care au avut de suferit din cauza acestor lucrări. Dar, îmbucurător este faptul că s-a rezolvat o parte din problemă, într-un timp foarte scurt. Am realizat o mică parte din ceea ce ne-am propus”, spune primarul din Agrij.
În viitor, administraţia locală îşi propune să realizeze şi un bazin în care să se acumuleze apa pe timp de noapte, când nu este folosită reţeaua, să fie ca şi o rezervă de apă.