Primarul Kovács István i-a surprins pe micuţii fotbalişti de la grupa U7 a clubului Futball Klub Kraszna cu o roabă de dulciuri. Primăria Crasna este alături de clubul condus de preşedintele Rudolf Stanciu şi îl sprijină de fiecare dată când are nevoie
FK Kraszna a devenit, în premieră, campioana judeţului Sălaj la juniori A1. Deşi formaţia a evoluat pentru Inter Cizer în campionat, meciurile au avut loc la Crasna, acolo unde publicul a fost prezent în număr mare la fiecare partidă. Totul a culminat cu meciul celor de la FK Kraszna cu Crişul Aleşd din optimile Campionatului U19 Judeţean când în tribunele stadionului din Crasna s-au aflat câteva sute de suporteri.
Primăria comunei Crasna sprijină acest club şi oferă condiţiile necesare, alături de Academia Csikszereda pentru performanţe cât mai bune.
Pentru rezultatul obţinut, băieţii de la FK Kraszna au fost premiaţi de către club într-un cadru festiv ce a avut loc în data de 23 iunie, când au fost premiate toate grupele de copii şi juniori de la clubul din Crasna.
Înainte de gală, micuţii de la grupa U7 au fost surprinşi la antrenamente chiar de către primarul Kovács István, care a venit la stadion cu o roabă plină cu… dulciuri.
Micuţii s-au bucurat nespus de cadourile primite şi au făcut senzaţie şi la gala festivă.