Distincția i-a fost înmânată de Episcopul Petroniu al Sălajului, la finalul Sfintei Liturghii oficiată în Parohia Românași, comunitate păstorită de pr. Gabriel-Viorel Gârdan.
Programul liturgic a inclus și slujba Parastasului pentru pr. Gheorghe Gherman, fondatorul Centrului de servicii sociale „Sfântul Gheorghe” din Românași, de la adormirea căruia s-au împlinit doi ani.
Manifestările au continuat cu ceremonia de dezvelire a unui bust al pr. Gheorghe Gherman, amplasat în fața centrului de servicii sociale, care a fost ulterior binecuvântat de Preasfințitul Părinte Petroniu.
Centrul pentru persoane vârstnice funcționează ca serviciu social în regim rezidențial, oferind o gamă extinsă de servicii adaptate nevoilor specifice ale vârstnicilor. Beneficiarii se bucură de condiții excelente, care includ cazare confortabilă, prepararea și servirea meselor, suplimente nutritive, îngrijire socio-medicală, evaluarea personalizată a nevoilor, activități de socializare și petrecere a timpului liber, dar și programe de recuperare și reabilitare.
Serviciile specializate variază de la ergoterapie și art-terapie, la fiziokinetoterapie, consiliere spirituală și psihologică, promovând relațiile sociale și bunăstarea generală.
În prezent, 90 de persoane beneficiază de facilitățile oferite de centru. De la deschiderea acestuia, instituția este condusă de pr. Gabriel-Viorel Gârdan, care, din noiembrie 2022, continuă și activitatea pastorală a pr. Gheorghe Gherman în Parohia Românași, conform Basilica.
Echipa centrului este formată din medici, psihologi, psihoterapeuți, preoți, asistenți sociali, asistenți medicali, infirmiere, bucătărese și personal administrativ. Serviciile sunt completate prin colaborări externe și voluntariat, care asigură inclusiv servicii medicale specializate, gimnastică recuperatorie, masaj, fizioterapie și îngrijire corporală.