Campania de vaccinare anti-COVID-19 continuă în Ileanda, Hida şi Jibou, procesul de imunizare a populației fiind în plină desfășurare. Prefectul județului, Dari Toma, a vrut să vadă cum se derulează acest proces și a efectuat o vizită la cele trei centre din județ
Astfel, joi, prefectul Dari Toma, a ajuns la centrele de vaccinare aflate din Ileanda, Hida şi Jibou, centre destinate etapei a doua de vaccinare.
Potrivit Instituției Prefectului, la fața locului, prefectul a constatat că aceste centre sunt foarte bine organizate și respectă reglementările prevăzute în strategia națională de vaccinare.
În toate centrele de vaccinare pe care le-am vizitat există, în ultimele zile, o creştere a numărului zilnic de persoane care vin să se vaccineze. În acest context, vreau să le mulţumesc cadrelor medicale şi tuturor celor din administraţia locală care se ocupă de administrarea acestor centre şi fac eforturi, zi de zi, pentru ca populaţia judeţului să aibă posibilitatea să se imunizeze. Mă bucur că din ce în ce mai multe persoane înţeleg că singura cale de a lupta eficient cu pandemia COVID-19 este vaccinarea, a susţinut prefectul Dari Toma.
Programul centrelor de vaccinare din Ileanda, Hida şi Jibou:
Casa Orăşenească Jibou:
luni 12:00 – 20:00,
marţi 12:00 – 20:00,
miercuri 12:00 – 20:00,
joi 10:00 – 18:00,
vineri 10:00 – 18:00,
sâmbătă 8:00 – 16:00
Sala de sport Hida:
luni 8:00 – 14:00,
marţi 14:00 – 18:00,
joi 8:00 – 14:00
Baza sportivă Ileanda:
luni 8:00 – 12:00,
marţi 8:00 – 16:00,
joi 8:00 – 16:00,
sâmbătă 8:00 – 16:00