În cadrul activităților desfășurate, copiii prezenți au avut posibilitatea să observe îndeaproape autospecialele din dotarea polițiștilor, trusa criminalistică și mijloacele de amprentare, sub atenta supraveghere a specialiștilor Serviciului Criminalistic.
De asemenea, celor mici le-a fost prezentat laboratorul de informare și educație rutieră și au fost informați cu privire la principalele reguli de circulație.
Totodată, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii rutieri le-au prezentat cetățenilor aparatele drugtest și etilotest folosite în activitățile curente desfășurate în trafic și au răspuns cu promptitudine la toate întrebările care le-au fost adresate de către cei prezenți.
Siguranța cetățenilor, precum și informarea corectă a acestora cu privire la cele mai importante modificări legislative reprezintă obiective prioritare ale Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, motiv pentru care polițiștii sălăjeni vor desfășura activități preventiv-informative și în perioada următoare.