Astfel, au fost legitimate 605 persoane, au fost verificate 570 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 401 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 99.860 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 17 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor, 151 au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 32 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 6 depășiri neregulamentare, 2 sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil fără sistemul de tip „mâini libere”, alte 2 pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, au fost sancționați 2 pietoni, un biciclist și 2 conducători de trotinete, iar 203 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, polițiștii rutieri au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007, alte 8 conform prevederilor H.G. nr. 1317/2023 și au fost sancționate 94 de transporturi de mărfuri generale.
Polițiștii rutieri desfășoară permanent acțiuni în trafic, în vederea asigurării unui climat de siguranță pe șoselele din județ și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accindete rutiere.