Responsive Menu
Add more content here...


Peste 70 de metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare de peste 60.000 de lei, confiscați de polițiștii sălăjeni

În perioada 23 – 25 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat acțiuni, pe raza secțiilor de poliție Ileanda și Crasna, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos

by Mihai POP
0 comment 203 views
A+A-
Reset

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au efectuat controale la două societăți comerciale și au verificat 18 transporturi de material lemnos.

Pentru neregulile constatate au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 25.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010. Totodată, polițiștii au dispus confiscarea faptică sau valorică a peste 70 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 62.000 de lei.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au constatat că o societate comercială din județul Cluj ar fi expediat, în repetate rânduri, material lemnos fără proveniență legală către diferite locații, din județul Sălaj.

Față de societatea comercială în cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea valorică a peste 41 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 37.250 de lei.

Totodată, cu ocazia efectuării unei activități de control al circulației materialului lemnos, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au constatat faptul că trei transporatori profesioniști din județele Sălaj, Bistrița Năsăud și Suceava ar fi efectuat transporturi de cherestea rășinoase, depășind cu 7, 8, respectiv 9 metri cubi volumul de material lemnos consemnat în avizele de însoțire a acestuia.

Fiecare operator economic a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare totală de peste 21.854 de lei a fost confiscat și predat ocoalelor silvice.

În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat un control la o societate comercială din comuna Creaca, iar în urma comparării stocurilor scriptice cu cele faptice, polițiștii au constatat că societatea comercială nu deține faptic cantitatea de 4 metri cubi de cherestea rășinoase, material lemnos consemnat în stocurile scriptice.

Față de societatea comericală în cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, iar ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a materialului lemnos, în valoare de peste 3.680 de lei.

You may also like

Leave a Comment