Responsive Menu
Add more content here...


Peste 20 de silvicultori din Sălaj vor participa la protest în faţa sediului Guvernului, în 16 noiembrie. Nemulţumiţi de noua lege a pensiilor

by Mihai POP
0 comment 57 views
A+A-
Reset

Silvicultorii anunţă un protest în faţa sediului Guvernului, în 16 noiembrie, fiind nemulţumiţi de noua lege a pensiilor. Ei reclamă abrogarea posibilităţii de încadrare a anumitor locuri de muncă din silvicultură la condiţii speciale de muncă, fapt ce făcea posibilă reducerea vârstei de pensionare cu un an la fiecare cinci ani lucraţi în condiţii speciale. Din județul Sălaj vor participa un număr de 24 de silvicultori


Federaţia Sindicatelor Silva transmis luni, printr-un comunicat de presă, că împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, cu susţinerea Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, organizează în 16 noiembrie,  între orele 10.00 – 13.00, în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României, un miting de protest faţă de Proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

La această manifestare sunt aşteptaţi să participe aproximativ 5.000 de membri de sindicat din întreaga ţară, printre care 24 de silvicultori din județul Sălaj.

“Guvernul României şi Ministerul Muncii, în loc să intervină pentru respectarea legii şi punerea în aplicare a Statutului personalului silvic, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 234/2019, adoptată de Parlament cu susţinerea unanimă a tuturor formaţiunilor politice în luna noiembrie 2019, vin acum cu o măsură inacceptabilă în Proiectul Legii pensiilor, la art. 168 lit. e), prin care abrogă posibilitatea de încadrare a anumitor locuri de muncă din domeniul silvicultură în condiţii speciale de muncă (fosta grupa I de muncă), fapt ce făcea posibilă o reducere a vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu 1 an la fiecare 5 ani lucraţi în condiţii speciale”, se arată în comunicat.

Federaţia Sindicatelor Silva a mai precizat că” silvicultorii din România îşi exprimă profunda indignare şi nemulţumire cu privire la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, adoptată de Guvernul României în şedinţa din data de 9.11.2023, de a fi abrogat, fără absolut nicio justificare, aşa cum reiese din Expunerea de motive a proiectului de lege, art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic, modificat şi completat prin Legea nr. 234/2019”.

Acesta prevede că:

(1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii.

(2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale.

(3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie.

(4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.

“Legea nr. 234/2019, prin art. 20, a introdus posibilitatea ca anumite locuri de muncă să poată fi încadrate în condiţii speciale, având în vedere faptul că activităţile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfăşurat în condiţii de teren accidentat, condiţii atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiţii vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale urşilor şi ale altor animale sălbatice, precum şi numeroase atacuri ale infractorilor surprinşi de personalul silvic în pădure), care de multe ori, pun viaţa personalului silvic în pericol (în ultimii ani, 6 pădurari au fost ucişi, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinşi în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn sau au fost surprinşi la braconaj)”, a mai transmis Federaţia Sindicatelor Silva.

Federaţia a adăugat că din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranţa medie de viaţă în silvicultură nu depăşeşte vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranţă de viaţă din statele Uniunii Europene.

Sindicatele din silvicultură vor susţine cu ocazia mitingului de protest din Piaţa Victoriei,următoarele revendicări:

Eliminarea art. 168 lit. e) din Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii prin care Guvernul propune abrogarea art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic care legiferează activităţile încadrate în condiţii speciale;

Recunoaşterea activităţilor încadrate în condiţii speciale prin OUG 59/2000 Statutul personalului silvic şi introducerea acestora în Proiectul Legii pensiilor prin completarea prevederilor art. 28, alin. (1) lit. k);

Adoptarea de măsuri urgente din partea Guvernului României şi a Ministerului Muncii pentru aplicarea Statutului personalului silvic în forma legiferată de Parlament;

Respectarea prevederilor contractelor colective de muncă aşa cum sunt negociate;

Asigurarea unor condiţii de muncă, de viaţă, de salarizare şi de pensionare decente;

Eliminarea măsurilor fiscal-bugetare din Legea nr. 296/2023 care conduc la diminuarea veniturilor salariaţilor şi încalcă drepturile negociate prin contractele colective de muncă în vigoare.

Sursa: G4Media.ro

You may also like

Leave a Comment