La finalul săptămânii trecute, a avut loc prima ediţie a Zalău Ultra Trail sau mai bine spus ZUT, în Poiana Aghireş.
Această primă ediţie s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, unde participanţii au avut ocazia să socializeze, să petreacă timp de calitate alături de cei dragi, dar şi să îşi întreacă propriile limite.
Prima zi a fost una de acomodare a participanţilor şi de pregătire pentru curse, seara fiind încheiată de artistul muzical CORBU.
Pentru ziua a doua, sâmbătă, au fost programate 5 competiţii de alergare: ULTRA, SEMI, CROSS, cursa de caritate şi cea pentru copii.
ULTRA a fost destinată celor mai puternici şi bine pregătiţi atleţi, cursa fiind una de 61,5 km, unde timpul limită de terminare a cursei a fost de 12 ore. La această cursă s-au înscris 32 de participanţi, 26 dintre ei reuşind să ajungă la finish în timp util.
Pentru cursa SEMI, participanţii au avut de parcurs 24 km, cu un timp limită de 5 ore. La această cursă au participat 68 de iubitori de alergat, cursa fiind terminată de 67 dintre aceştia.
CROSS s-a desfăşurat pe o distanţă de 12,5 km cu un tip limită de 3 ore. Aceasta a fost cursa care a strâns un număr record de participare, peste 130 de participanţi aflaţi la start.
Cursa de caritate a fost organizată pe o distanţă de 4,2 km şi a strâns peste 100 de participanţi, care au alergat penru un scop nobil, şi anume pentru copiii grav bolnavi internați pe secțiile de oncopediatrie din Cluj. Astfel că, toţi banii strânşi au fost donaţi Asociaţiei Magic Cluj.
Copiii au alergat pe o distanţă de 2,5 km, fiind premiaţi primii 5 ajunşi la linia de finish. La cursă au participat 130 de copii, care au putut să ia parte la prima lor competiţie de amploare şi au avut ocazia să se familiarizeze cu acest tip de cross.
“Sunt profund recunoscător pentru mobilizarea generală din jurul acestui proiect. Încă o dată se confirmă că Zalăul are o resursă umană fantastică. Aici găsești lume puţină, dar OAMENI MULŢI. Pregătirile pentru Zalău Ultra Trail 2025 au început, iar în scurt timp o să vedeți mai exact despre ce vorbim. Vă mulţumesc!”, este mesajul transmis de unul dintre organizatorii ZUT – Cosmin Paşca.
Evevimentul a fost unul reuşit deoarece a reunit toţi iubitorii de natură şi sport, care s-au arătat a fi recunoscători pentru organizarea profesionistă şi atmosfera bună, create de echipa ZUT.
“A fost extraordinar, cunoscându-te, cunoscându-ţi echipa, am știut că nu poate fi altfel. Bravo, felicitări și … Așteptăm continuarea!“
“Un eveniment gândit în cel mai mic detaliu şi făcut cu drag nu putea să iasă decât perfect! Mulţumim mult Cosmin Paşca & echipa – ne-am simţit extraordinar! Aşteptăm cu drag ediţia următoare!”
“Felicitări vouă organizatorilor! A fost primul eveniment de acest gen la care am fost prezent şi a fost o super alegere. Un vibe extraordinar şi motivator, m-a cuprins din prima clipă! Mulţumesc pentru tot!”, au fost mesajele postate de participanţi pe pagina de Facebook a evenimentului.