Responsive Menu
Add more content here...


Pericol public! Un bărbat din comuna Surduc, prins la volan beat, drogat și fără permis de conducere

Pericol public! Un bărbat din localitatea Turbuța a fost prins de polițiști la volan beat, fără permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicul dar și posibila prezență a substanțelor psihoactive

by Mihai POP
0 comment 852 views
A+A-
Reset

Duminică, 7 iulie a.c., la ora 23.00, pe strada Gura Răchiții din localitatea Gâlgău Almașului, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Hida au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Turbuța, comuna Surduc.

În urma interogării bazelor de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii din Hida au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

You may also like

Leave a Comment