Hărțuirea sexuală în școli și universități: Profesorii care hărțuiesc sexual elevii sau studenții vor fi pedepsiți mai aspru și vor fi înscriși în registrul național al infractorilor sexuali
Legea a fost promulgată și a intrat în vigoare în data de 6 ianuarie.
Legea a fost inclusă în Codul penal. Pedepsele pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sau universitar care hărţuiesc sexual elevi sau studenţi se majorează cu o treime.
Pedeapsa poate ajunge de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioada de 1-5 ani de a mai practica profesia.
Condamnarea va fi înscrisă atât în cazier cât și în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale.
Până acum, potrivit Codului Penal, hărţuirea sexuală era restricţionată la situaţiile în care exista o „relaţie de muncă sau similară” între victimă şi agresor, scrie Adevărul.
Hărțuirea sexuală din partea profesorilor: Ce aduce nou legea
În Codul Penal de până acum hărțuirea sexuală era considerată infracțiune dacă victima era intimidată sau pusă într-o situație umilitoare în repetate rânduri.
Fapta era definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”.
Acest lucru înseamnă că hărţuirea sexuală în mediul şcolar sau universitar nu putea fi sancţionată conform legii penale. Proiectul de lege nou adoptat a schimbat însă acest lucru.
Legea instituie două forme agravante ale infracțiunii, întemeiate pe natura raportului dintre făptuitor şi victimă.
Este vorba despre situațiile în care faptele au fost săvârșite împotriva unui student sau elev, de către un cadru didactic, auxiliar şi administrativ din învăţământul universitar sau preuniversitar.
În aceste cazuri, pentru a se pune în mișcare acțiunea penală nu va fi necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Totodată, pedeapsa maximă urmează să fie dublată, de la 1 an la 2 ani de închisoare.
Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la PNL, PSD, USR și neafiliați, proiectul modifică definiţia infracţiunii de hărțuire sexuală definite la art. 223 din Noul Cod Penal.
România condamnată la CEDO
Inițiatorii proiectului subliniază că hărțuirea sexuală este tratată insuficient chiar și în cadrul unei relații de muncă, iar victimele suferă stigmatizare socială, în timp ce comportamentul agresorului este tolerat.
De asemenea, se menționează hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2022, în care statul român a fost condamnat pentru modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în cazul unor fapte de hărțuire sexuală la locul de muncă.