Talentul, rezultatele, munca şi seriozitatea au fost ingredientele care l-au propulsat pe tânărul pugilist zălăuan în atenţia antrenorilor de la lotul naţional. Acesta l-a impresionat pe renumitul antrenor Relu Auraş şi în curând, sportivul sălăjean se va alătura colegilor de la lotul naţional pentru a începe antrenamentele cu aceştia
Reţeta succesului? Nimeni nu o are. La unii poate e vorba de noroc, însă de cele mai multe ori, e nevoie de mai multe “ingrediente” pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi sau pentru a putea realiza ceea ce îţi propui.
Pe drumul către succes se află şi un tânăr sălăjean care îşi doreşte să-şi facă un nume în boxul românesc, este vorba despre Paul Magdaş, care recent a fost convocat la lotul naţional de tineret al României, aceasta fiind confirmarea talentului pe care îl deţine şi a rezultatelor înregistrate până în prezent la competiţiile importante din ţară.
Magdaş începea boxul la vârstă de 13 ani, la CSM Zalău, sub îndrumarea maestrului Ioan Popa. Sigur, încă de la început calităţile sale au fost vizibile pentru antrenorii de la clubul zălăuan, iar roadele au început să apară la doar 6 luni de la primul său contact cu acest sport.
Astfel, prima medalie cucerită de Paul Magdaş a fost una de bronz la Campionatul Naţional de Cadeţi. Pe măsură ce trecea timpul, elevul lui Ioan Popa a început să aibă rezultate tot mai bune. Chiar dacă a trecut la juniori, tânărul pugilist a cucerit argintul la Cupa României în 2015.
A fost şi la Centrul Olimpic de la Reşiţa
În cadrul acelei competiţii, sălăjeanul a fost remarcat de antrenorii Centrului Olimpic de la Reşiţa şi la doar o lună de la Cupa României, Magdaş a fost cooptat la Centrul Olimpic.
Acolo, pugilistul sălăjean a impresionat şi timp de aproape un an de zile a făcut meciuri foarte bune pe la competiţiile pe la care a participat, însă toată aventura sa la Centrul de la Reşiţa s-a oprit brusc, în martie 2016, când Centrul Olimpic s-a desfiinţat.
Totuşi, ascensiunea lui Paul Magdaş a continuat, şi după ce s-a întors la Zalău, pugilistul a mai cucerit medalia de bronz la Campionatul Naţional de Juniori, în 2017.
Începând din acest an, tânărul se pregăteşte sub comanda antrenorilor Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea, el trecând la nivelul tineretului. Şi la această categorie de vârstă, rezultatele nu au întârziat să apară pentru sportivul sălăjean.
Astfel, Paul Magdaş a cucerit medalia de aur la Cupa României de Tineret. Pugilistul de la CSM Zalău nu s-a dezminţit şi la Campionatul Naţional a cucerit medalia de argint.
Remarcat chiar şi de renumitul antrenor, Relu Auraş!
Aceste rezultate bune înregistrate de Paul Magdaş nu au trecut cu vederea şi la scurt timp după desfăşurarea Campionatului Naţional, pugilistul de la CSM Zalău a fost convocat la Lotul Naţional de Tineret al României.
Acesta a participat la un stagiu de pregătire la Bacău a lotului naţional, acolo unde a avut ocazia să-l impresioneze pe renumitul antrenor Relu Auraş.
Adrian Popuţea: “Paul este foarte motivat când vine vorba de box”
În urma stagiului, antrenorii lotului naţional au rămas impresionaţi de calităţile şi de potenţialul lui Magdaş şi au hotărât ca sălăjeanul să rămână în lot.
Astfel, pugilistul de la CSM Zalău se antrenează pe plan local sub comanda lui Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea şi aşteaptă ca în perioada următoare să fie chemat din nou la lotul naţional.
“Paul este foarte motivat când vine vorba de box, această motivaţie fiind dată de familia lui care îl sprijină în tot ceea ce face pentru a ajunge la marea performanţă. Mă bucur că şi cei de la lotul naţional au remarcat potenţialul de care dă dovadă şi l-au cooptat în lot. El continuă pregătirea şi pe plan local şi obiectivul principal este o clasare cât mai aproape de podium la Campionatul European din septembrie de anul viitor”, ne-a spus Popuţea.
Paul Magdaş: “Sunt bucuros că am această şansă de a fi în lotul naţional”
Convocarea la lotul naţional a adus o mare bucurie în sufletul tânărului, dar şi un motiv de a-l ambiţiona şi mai tare. De fapt, talentatul pugilist a şi anunţat că vrea să impresioneze şi să arate că poate ajunge la un nivel ridicat.
“Sunt bucuros că am această şansă de a fi în lotul naţional. Acolo, nivelul performanţelor mele va creşte mult. Voi da tot ce pot pentru a arăta de ce sunt în stare la nivel maxim. Am parte de toată susţinerea din partea familiei în primul rând, precum şi a clubului şi antrenorilor maestru – Adrian Popuţea şi maestru Ioan Dragoş, care au încredere sută la sută în mine că voi ajunge sus”, a spus Paul Magdaş pentru Sportul Sălăjean.