Responsive Menu
Add more content here...


Partidul REPER cere demisia şefului AEP şi a ministrului de Interne

Partidul REPER a solicitat demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale Permanente şi a ministrului de Interne Cătălin Predoiu

by Mihai POP
0 comment 198 views
A+A-
Reset

Partidul REPER, din care face şi deputatul sălăjean Alin Prunean, cere demisia șefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorității Electorale Permanente și a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu. Ambii sunt consideraţi vinovați de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave constatate de competitorii electorali, observatorii independenți și de către cetățeni.

Doar într-o singură zi, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetățeni, ar fi sesizat faptul că la secția unde ei au votat “REPER” apar zero voturi pentru acest partid în procesele verbale publicate pe site-ul AEP!? 85 dintre aceste sesizări au fost verificate de echipele REPER și se susțin cu probe clare, însă Biroul Electoral Central a respins pe bandă rulantă sesizările venite de la cetățeni, cu toate că era făcută dovada lor și mulți dintre ei și-au arătat disponibilitatea de a depune mărturii cu nume, prenume, adrese de contact și numere de telefon pentru verificare.

Cei de la REPER spun că, nici măcar în cazul flagrant de la Tunari, în care candidata lor – deputatul Oana Cambera – a sesizat că deși a votat REPER într-o secție pe procesul verbal apar zero voturi, BEC nu a luat încă o decizie de renumărare.

În doar două secții unde s-a făcut o asemenea renumărare Partidul REPER a recuperat peste 150 de voturi de la zero! În toată țara sunt peste 2500 de secții de vot unde în procesul verbal apar zero voturi pentru Partidul REPER.

Fără o renumărare a voturilor acolo unde există suspiciuni de fraudă, alegerile din 9 iunie vor rămâne o pată neagră pentru democrația din România și o încălcare flagrantă a principiului garantării dreptului la alegeri libere și corecte. Toată această mascaradă a început cu eliminarea din secțiile de vot a reprezentanților REPER printr-o ordonanță de urgență dată de Marcel Ciolacu”, spune copreședinte REPER – Dragoș Pîslaru.

De asemenea, Partidul REPER îi cere președintelui Klaus Iohannis să-și exercite de rolul de mediator între societate și stat într-un moment delicat pentru democrația din România, în care încrederea în procesul electoral s-a prăbușit și urmează alte două rânduri de alegeri cruciale pentru viitorul țării.

You may also like

Leave a Comment