Zi cu ghinion pentru o femeie din comuna Someș-Odorhei. Aceasta a avariat două mașini parcate, după ce s-a urcat la volan în stare de ebrietate.
Evenimentul nefericit s-a petrecut joi, 21 noiembrie a.c., atunci când, polițiștii din Jibou au fost sesizați cu privire la faptul că, o șoferiță a intrat cu mașina în alte autoturisme parcate.
”La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Jibou au depistat în trafic, o conducătoare auto de 51 de ani, din comuna Someș-Odorhei, care a acroșat două autoturisme care se aflau staționate”, a transmis IPJ Sălaj.
Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat un rezultat de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia fiind însoțită la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.