Pentru sezonul viitor, gruparea zălăuană se va baza din nou pe Daniela Corban, care va reveni la echipă după împrumutul de la CSM Slatina
Chiar dacă acest campionat încă nu este finalizat şi ar urma să se termine în luna iunie, HC Zalău se gândeşte şi la viitor, astfel că a început să îşi pregătească strategia pentru sezonul 2020 – 2021, care ar urma să înceapă la finalul lunii august.
Paula Teodorescu a fost anunţată ca fiind primul transfer, ”portăriţa” revenind la Zalău după ce a făcut pauză de un an de la activitatea sportivă având în vedere că a devenit mămică.
La HC Zalău se pregăteşte o altă revenire a unei jucătoare care în urmă cu un an a mai jucat la gruparea de sub Meseş. Este vorba de Daniela Corban, care în acest sezon a jucat tot în Liga Naţională, la CSM Slatina, unde a fost împrumutată pe perioada întregului campionat.
Handbalista mai are contract cu HC Zalău până în 2022, iar în vară se va prezenta la reunirea echipei zălăuane în vederea pregătirilor pentru noul sezon.
”Daniela Corban este împrumutată la Slatina, dar va reveni la Zalău, fiindcă mai are contract doi ani cu noi. Poate însemna un plus revenirea ei, fiindcă poate să joace extremă dreapta, centru, dar şi la linia de 9 m. Are o acţiune bună de depăşire şi în acest sezon a făcut câteva meciuri bune la Slatina. Ea este talentată, are calităţi bune, doar că a avut probleme cu accidentarea şi a durat până şi-a revenit. Fizicul nu a ajutat-o, dar este o jucătoare muncitoare şi are scânteie la minte. Este fată deşteaptă”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
În acest campionat, Daniela Corban a marcat 11 goluri în Liga Naţională pentru CSM Slatina, formaţie aflată pe locul 10 în clasament.
Daniela Corban a început handbalul la CSS Galaţi, iar mai apoi a evoluat pentru CNE Rm.Vâlcea. Tocmai CSM Slatina a fost prima echipă de senioare la care a fost jucătoarea, în 2015, când gruparea din Olt era în liga secundă.
Mai multe pe aest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 29 aprilie.