Responsive Menu
Add more content here...


O bucată de gheață căzută de pe semiremorca unei autoutilitare a lovit parbrizul unei mașini. Un tânăr a fost rănit

by Mihai POP
0 comment 63 views
A+A-
Reset

Din cauza unei bucăţi de gheaţă căzute de pe prelata unui ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară cu semiremorcă, un tânăr de 21 de ani a fost rănit și transportat la spital. Vinovatul, un bărbat din comuna Ciucea, județul Cluj, ce conducea, pe direcția Vârșolț – Hereclean, nu ar fi curățat de gheață prelata semiremorcii


Luni, 13 noiembrie a.c., la ora 08:20, pe D.N. 1 H, în localitatea Hereclean, un bărbat de 54 de ani, din comuna Ciucea, județul Cluj, în timp ce conducea, pe direcția Vârșolț – Hereclean, un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară cu semiremorcă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi curățat de gheață prelata semiremorcii.

O bucată de gheață s-ar fi desprins de pe prelată, ar fi căzut și ar fi spart parbrizul unui autoturism, condus regulamentar, din sensul opus de circulație, de un bărbat de 33 de ani, din comuna Ip.

În urma evenimentului rutier, un tânăr de 21 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul ansamblului de vehicule și-a continuat deplasarea, fiind identificat ulterior pe raza județului Maramureș.

Polițiștii rutieri continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătamare corporală din culpă și pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și imprejurărilor producerii evenimentului rutier.

You may also like

Leave a Comment