Uriaş la propriu, dar şi la figurat, multiplul şi recordmenul naţional şi balcanic în proba de greutate s-a stins din viaţă brusc, la doar 49 de ani, în urma unor probleme cardiace
Deşi ne aflam pe data de 12 iunie 2017, cu toţii am fi vrut să credem că e 1 Aprilie, adică Ziua Păcălelilor. Nu voiam să credem că marele Gheorghe Guşet s-a stins din viaţă la 49 de ani, deşi starea sa de sănătate din ultimele zile era critică.
Lorena Boberschi, partenera sa de viaţă ne dădea însă tragica veste.
“Acum câteva minute a pierdut bătălia cu viaţa. Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine. Îţi mulţumesc pentru toţi cei 21 de ani petrecuţi împreună, pentru tot ce am realizat împreună în viaţă şi în sport! Ţi-am promis că voi fi lângă tine mereu şi am fost până în ultimul moment al vieţii tale. Te iubesc, aşa cum nu am iubit pe nimeni altcineva şi nimeni niciodată nu te va înlocui în inima mea! Drum lin dragostea mea. Dumnezeu să te odihnească în pace, iubirea vieţii mele“, scria Lorena pe contul personal de Facebook.
“Big” Ghiţă, idolul lui Sandu Lungu
Doctorii din Cluj-Napoca încercaseră miracolul, astfel că Ghiţă a suferit două intervenţii chirurgicale pe cord în timp de mai puţin de 48 de ore.
În speranţa unei minuni, încercările de a-l trezi din coma indusă nu au avut sorţi de izbândă, astfel că fostul mare sportiv a pierdut lupta cu moartea.
Sute de oameni au ţinut să fie prezenţi pe ultimul drum al lui Gheorghe Guşet pe acest pământ. Între aceştia s-au aflat sportivi, antrenori, conducători de la cluburile din Sălaj, dar şi foşti colegi de la lotul naţional al României.
Şi celebrul Sandu Lungu a venit la Zalău, pentru “idolul” său, Ghiţă Guşet!
„Dumnezeu să te odihnească bunul meu prieten. Ai fost şi vei rămâne cel mai puternic om! Ne distram la lot cine face mai multe repetari la împins culcat cu 260 kg. Ai fost şi vei rămâne prietenul meu. Nu îţi spuneam, dar te admiram, erai un idol pentru mine! Gheorghe Guşet eşti o legendă!”, a fost mesajul cunoscutului luptător de MMA.
În timp ce era urcat în maşina funerară, “Uriaşul din Carpaţi” a fost aplaudat minute în şir, la fel ca şi atunci când aruncătorul de greutate făcea senzaţie pe arenele de pe tot mapamondul…
Marcel Ţârle: “Nici acum nu îmi vine să cred că bunul meu coleg, prieten, camarad Ghiţă nu mai este printre noi”
Atât Gheorghe Guşet, cât şi Marcel Ţârle, au fost descoperiţi la Cupa Văilor” şi au ajuns în culmile performanţei. Ani la rând, cei doi atleţi au fost nedespărţiţi, iar când Ghiţă a plecat, ceva s-a rupt în sufletul lui Ţârle.
“A trecut un an şi nici acum nu îmi vine să cred că bunul meu coleg, prieten, camarad Ghiţă nu mai este printre noi. Îl regret mult. A fost un om ales. Dumnezeu să-l aşeze între cei drepţi”, ne-a declarat discobolul Marcel Doru Ţârle, cel care în anii trecuţi a fost director executiv la CS Volei Municipal.
Silviu Mureşan: “Când merg la sala de forţă parcă îl văd cum pregăteşte copiii”
Aceleaşi sentimente de compasiune l-au încercat şi pe preşedintele de la CSM Zalău, acolo unde Guşet a fost sportiv, iar până în ultima clipă din viaţa sa, antrenor.
“Gheorghe Guşet a fost o personalitate a atletismului mondial, un profesionist adevărat. Acum un an, când am auzit tragica veste, nu mi-a venit să cred. De fapt, nici acum nu îmi vine să cred că Ghiţă nu mai este printre noi. Şi acum, când merg la sala de forţă parcă îl văd cum pregăteşte copiii. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a spus Silviu Mureşan.
A trecut deja un an fără marele Gheorghe Guşet şi parcă sportul din judeţul nostru este mai sărac. Lipseşte farmecul, lipseşte prezenţa plină de spirit a marelui campion, lipseşte omul Gheorghe Guşet, deşi idealurile şi visele sale au fost preluate de Lorena Boberschi, cea care e antrenorul secţiei de aruncări de la CSM Zalău.
“Avem un minus, un minus al profesionistului care ştia să facă treabă şi să ducă spre performanţă tinerii cărora destinul i-au călăuzit paşi către sportul atât de iubit de Ghiţă. Acum, la secţia de aruncări avem 16 sportivi legitimaţi, dar şi mulţi copii aflaţi în pregătire. Cu toţi aceştia, sperăm ca în anii viitori să batem din nou la porţile performanţei”, a spus pentru Sportul Sălăjean directorul executiv de la CSM Zalău, Silviu Mureşan.
Stadionul Municipal încă nu a primit numele marelui sportiv
Imediat după moartea marelui campion, autorităţile locale anunţau că Primăria face demersurile ca arena din Zalău, acolo unde Gheorghe Guşet şi-a desfăşurat activitatea ca sportiv şi ca antrenor, va primi o nouă denumire: Stadionul Municipal “Gheorghe Guşet”.
Cel puţin deocamdată, nimic nu s-a concretizat, dar aleşii noştri au promis că proiectul nu a fost abandonat. Mai mult, după ce lucrările de amenajare de la stadion, care în paranteză se tot derulează de aproape un an, Primăria vrea să ridice şi un bust, în memoria regretatului Gheorghe Guşet.
Primăria Buciumi vrea să îi ridice statuie lui Guşet!
Până ca autorităţile municipale să fi întreprins ceva, Primăria şi Consiliul Buciumi vor să acţioneze deja în acest sens, astfel că în comuna natală a lui Gheorghe Guşet să se poată dezveli bustul lui Gheorghe Guşet!
Dacă totul decurge normal, statuia regretatului atlet va putea fi admirată în parcul central din satul natal al marelui sportiv, chiar de Zilele Castrului Roman.
“Am avut o discuţie marţi şi îmi doresc foarte mult ca în satul nostru să se ridice acest bust. Noi dorim acest lucru, dar drumul până la finalizare e dificil. Mi-ar place să dezvelim statuia pe data de 19 august, când există şi Zilele comunei”, ne-a mărturisit primarul comunei Buciumi, Ioan Eugen Lazăr.
Mai multe, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 13 iunie.