Noi controale pe linie piscicolă pe Someş

by Mircea ARDELEAN
0 comment 84 views
A+A-
Reset

Peste 20 de pescari, care îşi căutau”norocul” prin apele Someşului, au fost “puricaţi” în weekend de jandarmi şi reprezentanți A.J.V.P.S. Sălaj. Cu această ocazie, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenționale

La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii sălăjeni, în colaborare cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sălaj, au efectuat mai multe controale pentru verificarea respectării prevederilor O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Acţiunile s-au desfășurat pe cursul râului Someș, fiind verificați peste douăzeci de pescari.

Faptele de natură contravențională constatate încălcarea condiţiilor prevăzute în permis privind numărul maxim de undițe/lansete, reținerea unor exemplare sub dimensiunile legale și capturarea peștelui cu pripoane.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul IJJ Sălaj anunţă că au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 1.800 de lei.

Astfel de controale vor fi efectuate și în perioada următoare.                                    

You may also like

Leave a Comment