Prin deviza „Investind în #sport, investim în #sănătate!”, 62 de complexuri sportive au fost incluse la data de 12 ianuarie 2020, prin ordin al ministrului lucrărilor publice Ion Ştefan, pe lista-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului ”Complexuri sportive”, coordonat de #MLPDA, prin Compania Națională de Investiții.
Cele două noi amplasamente din Sălaj sunt situate în: Jibou – Liceul Tehnologic ”Octavian Goga” și Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”.
Astfel că decizia Ministerului Lucrărilor Publice vine cu doar o zi înainte de onomastica primarului din Jibou, Dan Ghiurco. Cele două complexuri sportive care vor fi construite de CNI la Jibou sunt cadou nemaipomenit pentru edilul Jiboului.
Contactat de reporterii de la Ştiri din Sălaj, primarul Dan Ghiurco s-a declarat foarte bucuros de vestea primită de la CNI, mai ales că vine cu doar o zi înainte de ziua de naştere.
„În 12 ianuarie, MLPDA a publicat lista sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului Complexe Sportive derulat prin CNI. Orașul Jibou se regăsește pe această listă cu doua investiții la Liceul Tehnologic Octavian Goga și Școala Gimnazială Lucian Blaga. Realizarea acestor doua investiții ar însemna pentru copiii din cele două unități școlare condiții optime pentru desfășurarea activităților sportive, precum și posibilitatea organizării unor competiții școlare”, declară primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco.
În total, în Sălaj se vor construi 7 complexuri sportive finanţate de CNI
Potrivit site-ului CNI, pe lista-sinteză din anul 2019 a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului ”Complexuri sportive” se mai regăsesc alte 5 complexuri sportive situate în:
- 3 complexuri sportive în Zalău: Construirea unui stadion în Cartierul Dumbrava Nord; Construire baza sportiva TIP 1, Str. Fagetului, nr. 41, municipiul Zalău; Construire baza sportiva TIP 2, Clubul Sportiv Școlar Zalău, Str. Stadion nr. 5, municipiul Zalău;
- 1 complex sportiv în Cehu Silvaniei: Construire baza sportiva TIP 2 -Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Basesti” Cehu Silvaniei -Str. Libertăţii, nr. 8, oraş Cehu Silvaniei;
- 1 complex sportiv în Şimleu Silvaniei: Construire baza sportiva TIP 1 Magura, oraş Simleu Silvaniei
1 comment
onomastica = Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui.
O fi Sf. Dan sau Sf. Ghiurco