Premierul României a transmis un mesaj studenților, cu ocazia începerii noului an universitar. Nicolae Ciucă susține că educația universitară se află pe lista priorităților guvernului, iar România are nevoie de „un sistem de educație puternic, adoptat generației prezentului”
În cursul zilei de astăzi, cu ocazia începerii noului an universitar 2022-2023, premierul Nicolae Ciucă a ținut să transmită un mesaj, spunând că educaţia universitară se află pe lista Guvernului de priorităţi. În plus, sistemul românesc de învăţământ se află într-o transformare continuă, iar modificările aduse prin Legile educaţiei naţionale reflectă o viziune cu totul orientată către viitor.
”Deschiderea noului an universitar reprezintă pentru tinerii care pășesc pragul instituțiilor de învățământ superior o etapă nouă în formarea lor. Este important pentru ei să beneficieze de un nivel de studiu performant, așa cum universitățile românești au dovedit de-a lungul timpului că pot oferi, și care să le deschidă perspective realiste în domeniile lor de pregătire.
Avem toate motivele să credem în potențialul tinerilor noștri. Performanțele realizate în competiții de anvergură internațională îi vor ajuta cu siguranță în cariera la care fiecare aspiră, iar preocuparea noastră este să le asigurăm un viitor în țară.
Schimbările profunde la care asistăm la nivel global ne determină să ne adaptăm perspectivele de viitor la noua realitate, inclusiv în domeniul educației. Aceasta presupune o viziune responsabilă și asumată la toate nivelurile decizionale, prin care să le oferim copiilor și tinerilor condiții de studiu la standarde performante. Provocarea este ca fiecare să aibă șansa de a-și pune în valoare calitățile în domeniile în care simte că are potențial și, în același timp, să corelăm oferta educațională cu cerințele de pe piața muncii.
Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învățământ, iar modificările pe care le aducem prin Legile educației naționale reflectă o viziune orientată spre viitor. Ne dorim ca și universitățile să valorifice, prin programele de studiu, oportunitățile generate de viziunea noii Strategii europene pentru universități, lansată de Comisia Europeană, centrată pe asigurarea unui învățământ universitar incluziv și care să promoveze excelența.
Integrarea viitorilor absolvenți pe piața muncii este primul lor pas în carieră, iar de acest moment depinde parcursul lor profesional. Legătura cu potențialii lor angajatori încă din anii de studiu poate crește nivelul de performanță, dar și capacitatea de adaptare la piața muncii, iar acest lucru se poate face cel mai bine prin colaborarea instituțiilor de învățământ cu operatorii economici activi în piață. Guvernul încurajează această abordare și, în acest sens, am extins învățământul profesional dual și la nivel universitar.
Succes tuturor, studenți și profesori, în noul an universitar!”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Se pare că toate schimbările globale au dus la adaptarea perspectivelor de viitor, chiar și în domeniul educaţiei, iar acest lucru este stric legat de o viziune responsabilă şi asumată la toate nivelurile decizionale, cu scopul de a oferi copiilor şi tinerilor condiţii de studiu la standarde performante.
În plus, Guvernul încurajează noua abordare şi tocmai de aceea a fost extins învăţământul profesional dual şi la nivel universitar. S-a punctat și faptul că educaţia universitară se află pe lista Guvernului de priorităţi şi pe segmentul de modernizare a infrastructurii, dezvoltare durabilă şi digitalizare.