Meci maraton la Zalău. SCM se impune cu SCMU Craiova după un meci ce a durat mai bine de două ore şi jumătate. FOTO

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 176 views
A+A-
Reset

Deşi Craiova a condus cu 1 – 0 la seturi, SCM a întors şi conducea cu 2 – 1, doar că oltenii au reuşit să egaleze situaţia la seturi. A fost nevoie de set decisiv pentru stabilirea câştigătoarei, acolo unde băieţii lui Rainer Vassiljev au avut câştig de cauză. Acest meci a beneficiat şi de sistemul video check, astfel că au fost multe întreruperi care au prelungit şi mai mult partida. Dar, una peste alta, SCM Zalău obţine prima victorie din acest sezon în faţa rivalei din Craiova, formaţie neînvinsă în primele trei etape


SCM Zalău încă nu a reușit să câștige in campionat, dar ce-i drept a avut doar adversari redutabili precum Arcada Galați sau Dinamo București, iar Constanța este și ea o echipă solidă in acest sezon. Nici adversarul din această etapă nu a fost unul mai prejos, ci una dintre rivalele eterne ale Zalăului, SCMU Craiova.

Această confruntare este un clasic al primei ligi de volei masculin. Craiova a avut un parcurs perfect in primele etape și dorea să rămână perfect și după meciul de la Zalău.

Doar că băieții pregătiți de Rainer Vassiljev au avut alte gânduri.

Primul set a fost câștigat fără drept de apel de craioveni, dar zălăuanii aveau să revină și să se impună clar în setul al doilea, pe care l-am condus de la un capăt la celălalt.

În al treilea set, SCM Zalău a avut iar inițiativa și a controlat în mare parte jocul, având avantaj în permanență pe tabelă. De menționat este faptul că acest joc a beneficiat și de sistemul video challenge, sistem la care cele două echipe au apelat din plin. Zalăul avea să se impună și de această dată și prin câștigarea acestui set își asigura cel puțin un punct.

Și în setul al patrulea SCM a început mai bine și a condus până la 10 – 8, după care oltenii au preluat conducerea, dar Zalăul a revenit și a preluat iar conducerea pe serviciul lui Alexandru Ionescu, scor 20 – 19. Însă Craiova a revenit, s-a impus și a făcut 2 – 2 la seturi.

Astfel, meciul a intrat in set decisiv, după aproape două ore și jumătate de joc…

În decisiv s-a depăşit acest timp, setul fiind unul foarte disputat. Zalăul a avut trei mingi de meci la 14 – 11, dar oltenii s-au apropiat la 14 – 13, înainte ca Alexandru Ionescu să aducă punctul decisiv. De altfel, Ionescu a fost cel mai bun marcator de pe teren, cu 27 de puncte. Pentru SCM au punctat destul de bine şi Pedro Cardoso (19), Thiago Suarez Mendoza (12) sau Victor Simoes (11).

Este prima victorie pentru SCM Zalău din acest sezon, o victorie care putea fi şi de trei puncte. Însă, e bine şi în cinci seturi până la urmă, mai ales că este obţinută în faţa rivalei din Craiova, un adversar redutabil din Divizia A1.

SCM Zalău – SCMU Craiova 3 – 2 (18-25, 25-20, 25-22, 23-25, 15-13)

You may also like

Leave a Comment